Nu mă bucur deloc de necazurile prin care trece președintele PSD Buzău. De când domnia-sa are probleme cu Justiția, am evitat să-i aduc numele în vreo discuție, inclusiv în timpul campaniilor electorale,
când am scris în defavoarea PSD.
Am rămas cu imaginea unui primar, pe care, acum vreo 15 ani – în timpul primului său mandat -, l-am văzut în sala Teatrului „G. Ciprian“, așezat discret printre spectatorii unui festival de epigramă. Nu în loja teatrului, ci undeva în primele rânduri, unde, de regulă, stau cei mai obișnuiți oameni. Acum mă întreb, doar așa, retoric, de formă, cine l-o fi invitat atunci la spectacolul respectiv?
Apoi, odată trecut la PDSR, destinul său politic a fost pecetluit. Sforarii acestui partid, niște veritabile și uluitoare termite, au săpat, încet și sigur, un gol solid între el și locuitorii orașului, și nu s-au lăsat până când nu i-au devorat, cu pedanterie sadică, scaunul de primar.
Cel puțin la Buzău, în PSD aproape totul e putred. Cei care l-au alungat pe Ion Vasile din fruntea organizației județene sunt aceiași care l-au băgat în ceață și pe înlocuitorul acestuia. Ei sunt șefii micilor „bande de cartier“. (Recent, ascuns după un IP de bugetar, o astfel de creatură se văita că scrisul meu îi „zgârie urechile cu limbajul de lemn, și acela destul de limitat“. Încercați să citiți aceste rânduri și ascultați-le scârțâtul. Omul are țânțari în urechi. Din două, trei: ori aude cu ochii, ori citește cu urechile. Altfel nu se explică de ce nu știe ochiul ce face timpanul. În privința prea puținului rumeguș rămas de pe urma „limbii de lemn“, asta e situația, de unde lemn nu e, nici Tănase nu-nțelege).
Unii dintre pesediști, cu însușiri de bacterii ancestrale, vin direct din fostul Partid Comunist Român, via FSN. Alții au veleități profesionale de cârtițe, fiind cei mai răi și mai nemiloși profesioniști ai întunericului. Sunt în stare să sape tuneluri invizibile inclusiv în aerul prin care privim și pe care-l respirăm, zi de zi, în plină lumină! Aici e buba, în această canalizare aerobă fetidă.
Buzăul se va redresa politic numai după ce PSD va fi complet deratizat. Dincolo de lista penalilor care ar putea prelua șefia PSD Buzău, există, ca întodeauna, și un fel de „om provindențial“. Doar unul. Așa intuiesc eu. Nu-i voi divulga numele, nu acesta e rostul acestor rânduri. E treaba pesediștilor. De ei depinde dacă numele viitorului „Mesia“ va porni la drum cam din rândul patru al aceluiași alfabet politic local. Tocmai le-am dat un indiciu.
În rest, sunt mâhnit sincer de situația dramatică prin care trece președintele PSD Buzău, și îi detest, fără rezerve, pe toți cei care l-au vrăjit până când i-au adormit toate simțurile, inclusiv pe cele olfactive. Sunt situații în care cei care te critică îți vor binele, iar cei care te lingușesc nu vor decât să-și șteargă balele cu propria ta batistă. Cu viitorul posibil președinte al PSD Buzău (care tocmai trece prin „fața ochilor“ celor care citesc acum aceste rânduri; dacă aveți voință, intuiți-l dumneavoastră) nu va mai ține vrăjeala, el fiind uns cu toate alifiile. Încă un indiciu…