Pe principiul „paza bună trece primejdia rea“, primarii a două comune buzoiene din zona de munte vor avea, în iarna care vine, propriile utilaje de deszăpezire. Acestea vor fi achiziţionate în baza unor proiecte depuse prin intermediul Grupului de Acţiune Locală „Valea Râmnicului“ pe măsura 322 D – salubrizarea localităţilor, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
Este vorba despre comunele Valea Salciei şi Buda, pentru care, joi, la Constanţa, au fost semnate contractele de finanţare, ce vizează achiziţionarea de buldoescavatoare, câte unul pentru fiecare comună, care vor fi folosite pentru curăţarea şi întreţinerea drumurilor. „Valoarea contractului este de 59.610 euro şi urmează derularea contractului. Sperăm ca în aproximativ o lună să îl punem în practică“, ne-a precizat primarul comunei Valea Salciei, Marian Muşat.
Ultilajele de intervenţie şi deszăpezire vor fi achiziţionate de unităţile administrativ teritoriale, prin credit bancar, ce urmează să fie contractat în perioada imediat următoare, urmând ca sumele să fie decontate ulterior în cadrul programului de finanţare.
Pentru administraţiile locale ale comunelor de munte fiecare iarnă este o provocare. În ultimii doi ani au avut de trecut testul greu al zăpezilor. Căderile de zăpadă şi viscolele i-au ţinut zile întregi pe primari pe drumuri, cea mai mare parte din timp aşteptând utilaje de la judeţ care au cam ocolit această zonă de munte şi astfel au fost nevoiţi să se descurce cum a putut fiecare mai bine.
Din cauza crizei financiare şi a datoriilor acumulate în anii anteriori, primarii au căutat surse alternative de finanţare pentru a putea derula investiţii. Şi cum era nevoie de o soluţie, fondurile europene sunt singura cale pentru dezvoltarea şi asigurarea unor condiţii civilizate de viaţă în mediul rural. Utilajele ce vor fi achiziţionate vor putea fi folosite atât pentru întreţinerea drumurilor respective, dar şi pentru lucrările de deszăpezire din perioada iernii.
Grupul de Acţiune Locală „Valea Râmnicului“ este realizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Vrancea, la iniţiativa preşedintelui Marian Oprişan, ca o soluţie pentru dezvoltarea mediului rural din Vrancea. În Grupul de Acţiune Locală „Valea Râmnicului“ sunt parteneri publici şi privaţi din localităţile Dumitreşti, Chiojdeni, Jitia, Vintileasca, Poiana Cristei, Gura Caliţei, Mera, Reghiu, Andreiaşu de Jos, Broşteni din judeţul Vrancea, precum şi Buda, Valea Salciei şi Bisoca din judeţul Buzău. Prin aceste GAL-uri pot fi accesate fondurile europene nerambursabile acordate pentru dezvoltarea mediului rural. Avantajul este oferit de simplificarea procedurilor si a duratei de evaluare, respectiv aprobarea proiectelor depuse de fermieri. De exemplu, prin aceste GAL-uri pot fi accesate sume importante de către primariile localităţilor pentru investiţii în dezvoltarea comunităţilor locale.