Nu mă interesează cazul și necazul financiar al fiicei lui Băsescu.
Cred că nu e cetățean cu nevoi, care, la un moment dat, să nu fi apelat la vreo bancă. Apoi să tragă ponoasele.
În urmă cu vreo zece ani, am făcut un împrumut de 4.000 de lei. Am fost girat de doi colegi. În una dintre luni, după vreo zece rate achitate, am întârziat să plătesc o tranșă. Am găsit o somație în cutia poștală. A doua, la serviciu, mi-am găsit colegii tare bosumflați. Primiseră și ei
câte o somație și au avut certuri în familie. M-am împrumutat urgent la cineva și am achitat tot împrumutul. Funcționara de la ghișeu era tare iritată că-mi permit asemenea obrăznicie. Apoi am făcut rapid un împrumut la CAR și am achitat și datoria anterioară. Și am răsuflat ușurat.
După vreo patru ani, precum peștele fără memorie, care, după ce scapă din cârligul pescarului, pune din nou botul la ac, am solicitat un împrumut la CEC. O sumă insignifiantă, 1.500 de lei, care să nu presupună girant. După întocmirea actelor, la semnare, vine un nene de prin debaralele băncii și-mi spune că nu pot primi nici măcar un leu, pentru că am de achitat suma de 4.000 de lei. I-am explicat că am plătit acea datorie cu mult înainte de termen. Cu un cinism rar întâlnit, omul o ținea pe a sa. La ei figuram cu datorie. În dosarul lor nu exista nicio chitanță din care să rezulte că aș fi achitat împrumutul.
Chiar dacă sunt o fire dezordonată, am reușit să găsesc chitanța originală. Și am renunțat definitiv la serviciile CEC.
Mai nou, din băncile noastre dispar bunurile din cutiile cu valori. Curată buzunăreală. Vai de băncile noastre grase de pe cocoașa cetățenilor slabi !