Nu mă interesează convenţia PDL

Nu mă interesează convenţia PDL în calitatea mea de  cetăţean. Nu se va schimba nimic în viaţa mea începând cu 15 mai, indiferent de rezultatul alegerilor din interiorul Partidului Democrat Liberal.

Prezentat ca un eveniment major în viaţa României, cu implicaţii pentru fiecare dintre noi, convenţia ce se va desfăşura în perioada 13-15 mai nu interesează decât partidele politice. PDL va adopta aceeaşi poziţie politică sau una puţin diferită în funcţie de echipa câştigătoare, iar USL este interesată să câştige un candidat şi o echipă cât mai slabe, care să-i permită să câştige alegerile din 2012.

Numai pentru politicieni rezultatul din 14 mai contează şi înseamnă o posibilă schimbare a propriilor strategii de campanie.
Pentru noi, cetăţenii, indiferent ce se va întâmpla, indiferent dacă va câştiga Boc un nou mandat sau nu, viaţa nu ni se va schimba.

Nimeni nu trebuie să-şi închipuie că venirea la putere a echipei Blaga ar însemna o schimbare a politicii Guvernului României, cu efecte pozitive asupra vieţii fiecăruia dintre noi. Vasile Blaga este un conducător autoritar care este văzut ca un posibil catalizator al forţelor PDL pentru recâştigarea terenului electoral pierdut în ultimii ani. Dar acesta nu este cu nimic diferit în gândire şi acţiune de ceilalţi membri ai conducerii PDL. Chiar şi faţă de Băsescu, Blaga nu este chiar atât de rebel pe cât încearcă să îl prezinte o parte din presă şi din liderii politici.

În cazul improbabil, în opinia mea, în care Vasile Blaga va câştiga preşedinţia PDL, nu îşi va permite să aibă o altă abordare economică decât a Guvernului Boc şi nici nu îşi va permite să înceapă un război împotriva preşedintelui ţării, cel care are în mână numirea primului-ministru în 2012.

Nici la Buzău nu se va schimba nimic după 15 mai, indiferent dacă Cezar Preda va deveni secretar general al partidului sau nu. Unii politicieni şi “analişti” tresaltă de bucurie că Cezar Preda va fi înlăturat de la conducerea Organizaţiei Judeţene a PDL în cazul în care va reuşi să câştige funcţia de secretar general al partidului.

Personal, cred că acest lucru nu se va întâmpla, din considerente pe care le-am mai spus şi anterior, dar chiar dacă ar fi aşa, nu s-ar genera o situaţie pentru oraşul şi judeţul nostru care să determine îmbunătăţirea nivelului nostru de trai.

În prezent, suntem un oraş şi un judeţ în care puterea este reprezentată de PSD şi nu de PDL, iar orice schimbare în interiorul acestei din urmă organizaţii nu va avea un efect direct asupra bunăstării noastre. Aşa că în weekend-ul acesta voi merge la munte, nu voi sta în faţa televizorului, pentru că oricum nimic important nu se va întâmpla pentru mine, ca cetăţean.
 
Lucian SĂLCUŢAN