Pentru a nu strica tradiția impusă de predecesori, actuala conducere din Ministerul Educației schimbă din nou criteriile de admitere la facultate. Admiterea la facultate se va face, din 2014, numai pe baza rezultatelor de la bacalaureat, fără a mai fi luate în calcul notele obținute în liceu.
Măsura, prevăzută într-un ordin al Ministerului Educației, este justificată de faptul că bacalaureatul „a fost fără cusur”, a spus ministrul delegat pentru învățământ superior și cercetare, Mihnea Costoiu.
Până acum, luarea în calcul a notelor din liceu era lăsată la latitudinea organizatorilor examenului de admitere, respectiv a facultăților. În același context, Mihnea Costoiu a precizat că universitățile vor putea stabili, pe lângă acest nou cadru general, criterii specifice pentru admiterea la licență, master sau doctorat.