Chiar dacă anul acesta Titularizarea s-a încheiat cu rezultate bune, mai mult de jumătate dintre concurenţii de la Buzău, obţinând note peste 7, au existat şi câteva cazuri mai puţin fericite pentru cei care vor să ajungă la catedră.
Chiar dacă anul acesta Titularizarea s-a încheiat cu rezultate bune, mai mult de jumătate dintre concurenţii de la Buzău, obţinând note peste 7, au existat şi câteva cazuri mai puţin fericite pentru cei care vor să ajungă la catedră.
Este vorba despre şapte buzoieni care au obţinut note de 1 şi 2, suficient de mici să îi facă de râs şi în faţa celui mai slab elev. Dacă patru dintre „campionii ruşinii” nu au mai lucrat până acum în învăţământ, ceilalţi trei au profesat la catedră ca suplinitori. Mai exact, unul dintre ei este profesor de istorie şi, după un an de activitate, a luat la Titularizare nota 1,9, iar altul, profesor de religie tot cu un an experienţă a fost notat cu 1,95. Şi mai tristă este situaţia unei concurente, care după 19 ani de stat la catedră, fiind cadru didactic cu gradul 2, nu a fost în stare să ia decât nota 1,25.
Anul acesta, la Buzău, 292 de concurenţi au luat note care să le permită un contract la catedră pe perioadă nedeterminată. Aceştia se vor bate pe cele 110 posturi titularizabile scoase la concurs. În plus, mai sunt disponibile şi 207 catedre cu normă întreagă pentru suplinitori. Şedinţa publică în care vor fi distribuite aceste posturi este programată săptămâna viitoare pe data de 13 august.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că Titularizarea „trebuie păstrată”, ca „filtru” care să fie urmat de alte evaluări anuale. „Sunt mai multe măsuri pentru a ridica ştacheta la Titularizare, nu neapărat ridicarea pragului de notare”, a conchis Andronescu. Ministrul Educaţiei mai susţine că intenţionează să ridice ştacheta la examenul de Titularizare de anul viitor, anul acesta fiind prea târziu să modifice media cu care acesta poate fi promovat.