Joe Rusi este unul dintre cei mai apreciați artiști de blues ai momentului în Europa. A început să cânte la vioară și pian la vârsta de șase ani, la chitară la vârsta de zece ani, devenind muzician profesionist de la vârsta de 15 ani.
Alături de Frank Øverland (bass) și Kjell Martin Sirnes (tobe), artistul norvegian a format Joe Rusi Trio, formulă cu care va poposi sâmbătă, 27 mai, la Buzău, în cadrul unui concert susținut în Cafeneaua Artiștilor, de la ora 20,00.
Muzicianul Joe Rusi a avut în anii ‘90 numeroase reprezentații pe scenele cluburilor și festivalurilor din Norvegia, susținând și turnee în afara granițelor, cum ar fi în SUA (2010) sau Canada (2012). Totodată Joe este director la Lund Artschool și conduce secțiunea de muzică la Lundheim Folkehøyskole. Din 2013, artistul a realizat la Radio Kvinesdal emisiunea „Blues with Rusi“.
Confirmat de artiști precum Steve Vai și Paul Simon
Joe a fost răsplătit la Berklee Collage of Music cu prestigiosul premiu Celebrity Scholarship și a primit diploma de masterat pentru interpretare la chitară și pentru compoziție din partea unui juriu din care au făcut parte Steve Vai, Paul Simon, Herbie Hancock și Mark Mothersbaugh.
Ultimul album al lui Joe Rusi, „Who I Am“, lansat de Big H Records a fost înregistrat în New Orleans cu legende precum Johnny Vidacovich (tobe), John Papa Gros (pian), James Singleton, Doug Belote și George Porter Jr. (bas). Albumul a fost nominalizat la premiile Grammy din Norvegia și se află pe listele de top ale iTunes.
În deschiderea evenimentului va cânta virtuosul chitarist Rareș Totu, declarat „Cel mai bun chitarist al anului 1987“ în România și „Cel mai bun chitarist al anului 1992” în Ungaria.
Prețurile biletelor pentru concertul din Cafeneaua Artiștilor sunt de 40 lei, respective 20 lei pentru elevi. Pentre bilete și rezervări sunați la telefon: 0723. 429.264.