Noi tarife la analize de laborator și servicii balneo-kinetoterapeutice, la Spitalul Județean Buzau

   Printr-un proiect de hotărâre aprobat de Consiliul Județean, au fost stabilite noi tarife la o serie de servicii prestate și furnizate de Spitalul Județean Buzău.

   Inițierea acestui proiect de hotărâre a fost determinată de aplicarea, începând cu luna februarie a anului în curs, a unor acte normative cu modificări, referitoare  la diversificarea unor servicii medicale la cererea beneficiarilor.

   Noile tarife solicitate de Spitalul Județean sunt din cadrul ambulatoriului de specialitate, repectiv prestații medicale cu plată balneo-fizio-kinetoterapie.

   Astfel, la cele 21 de tarife existente, se adugă două noi, corespunzătoare Terapiei combinate (TENS+US) și Angiomat (Lymphastim), ambele taxate cu 15 lei.

   De asemenea, sunt adăugate două noi tarife pentru laboratorul de anatomie patologică  al Spitalului Județean Buzău. Aceste servicii medicale cu plată ce completează lista celor 7 existente in cadrul specialității menționate sunt examinarea microscopică directă pe lamă, constând în două probe și examenul culturii de spută – 6 tuburi, ambele cu același tarif, respective 50 de lei.

  Completările stabilite vor fi publicate pe site-ul autorității, precum și în Monitorul Oficial al județului Buzău.