Sprintera buzoiană Marina Andreea Baboi, legitimată la LPS Buzău – CSA Steaua Bucureşti, eleva profesorilor Doina Voinea şi Gabriel Nicolau, a participat, în perioada 20-23 iulie la Campionatul European de atletism U20 găzduit de Grosseto, Italia. Marina a concurat la 3 probe – 100 m, 200 m şi ştafeta de 4 x 400 m, la toate reuşind să ajungă în semifinale! Obiectivul propus pentru această competiţie, calificarea în semifinalele probei de 100 m, unde Marina deţinea a 16-a performanţă europeană a anului la această vârstă, în condiţiile în care aceste 16 performanţe erau alergate de aproape 30 de atlete, a fost realizat în prima zi a competiţiei!
Ziua a doua a adus cu sine calificarea în semifinalele probei de 200 m, probă unde Marina nu era în top 50 european. Şi a venit ziua a treia de concurs, zi care a început cu o surpriză: Marina a luat startul în semifinalele probei de 4 x 400 m, probă care nu era în plan, punându-se în slujba echipei naţionale, asta deşi peste mai puţin de cinci ore urma să concureze în semifinalele probei de 200 m, înlocuind alte alergătoare specializate în această probă, care urmau să alerge, ca şi ea, după amiază, în semifinale sau finală. România s-a clasat pe locul 9 în proba de ştafetă 4 x 400 m. După mai puţin de cinci ore, Marina Baboi a concurat în semifinalele probei de 200 m şi a făcut-o excepţional, alergând cel mai bun timp din carieră! Rămâne întrebarea ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi alergat cursa de 400 m cu doar cinci ore inainte?
Anul de excepţie continuă!
Cele trei semifinale europene completează un an fabulos pentru Marina, un an în care a alergat extraordinar de mult: 24 de curse încheiate cu victorii la cinci probe – 60 m, 100 m, 200 m, 4 x 100 m şi 4 x 400 m. Până acum, aşadar, în 2017 Marina a obţinut zece titluri de campioană naţională – patru titluri la senioare, trei titluri la tineret, două titluri şcolare şi unul la juniori 1; 4 titluri de campioană balcanică U20 şi a câstigat Internaţionalele de seniori ale României în proba de 100 m. Totodată, ea este lider naţional al probelor de 100 m, 4 x 100 m şi 4 x 400 m, deţine recordul campionatelor balcanice indooor U20 în proba de 60 m plat şi recorduri personale în probele de 60 m, 100 m, 200 m, 4 x 100 m şi 4 x 400 m, fiind lider al tineretului şi junioarelor 1 în probele de 60 m şi 200 m!
Urmează finalele naţionale U20
Anul competiţional nu s-a terminat pentru Marina Baboi. În perioada 5-6 august, ea urmează să participe în finalele Campionatului National U20, unde îşi mai poate adăuga la palmaresul impresionant noi succese.