Noi mişcări de trupe în UNPR/Senatorul Popa rămâne, deputatul Holban se retrage

   Senatorul UNPR Constantin Popa a renunţat la ideea de a demisiona din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene progresiste şi, bineînţeles, la cea de a părăsi partidul, aşa cum intenţionase în urmă cu o săptămână.

   El declara, lunea trecută, că intenţiona nu doar să se retragă de la şefia UNPR Buzău şi să demisioneze din partid, ci chiar lua în calcul retragerea din viaţa politică după încheierea actualei legislaturi parlamentare, invocând faptul că nici propriul partid şi nici aliaţii acestuia – care formează actuala majoritate parlamentară -, nu l-au sprijinit suficient în promovarea unor iniţiative legislative. După întâlnirea, din aceeaşi zi, cu preşedintele interimar al UNPR, Valeriu Steriu, senatorul Constantin Popa a revenit, pe moment asupra deciziei de a demisiona din partid, acceptând să îşi acorde un termen de gândire de două-trei zile, cu promisiunea şefilor progresişti că vor face toate demersurile necesare pentru ca una dintre iniţiativele legislative ale ­se­natorului Constantin Popa, cea legată de a treisprezecea pensie, să fie adoptată de Senat.

   Reamintim că două dintre proiectele de lege cu impact la public promovate de senatorul Constantin Popa s-au pierdut în hăţişurile Legislativului: legea privind prima zi de şcoală a primit aviz favorabil de la Guvern, dar nu a fost inclusă pe ordinea de zi a Sena­tului, iar cea privind primul loc de muncă, tot avizată pozitiv de Executiv, este pe lista proiectelor respinse de ­Ca­mera Deputaţilor.

   În schimb, celălalt parlamentar progresist de Buzău, deputatul Titi Holban, a anunţat că sâmbătă şi-a dat demisia din funcţiile de conducere din cadrul UNPR Buzău, respectiv din cea de vicepreşedinte pe judeţ, respectiv de preşedinte al organizaţiei municipale Râmnicu Sărat. Demisia lui Holban se datorează, cu siguranţă, şi faptului că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, în primă instanţă, la trei ani închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi a dispus un termen de încercare de patru ani. Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în ianuarie 2014, Titi Holban a promis unui denunţător, în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv în două tranşe, că va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă. Intervenţia viza ca societatea administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie. În iunie 2014, DNA a cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului Titi Holban, însă cererea procurorilor a fost respinsă.