,,Noi, medicii, suntem de prea mult timp marginalizați și defavorizați și această situație nu mai poate continua“

  • Spune președintele Sindicatului Independent al Medicilor Buzău, medicul Victor Ioniță

    Membrii fondatori ai SIM Buzău s-au întâlnit în data de 31 august pentru stabilirea poziției pe care să se situeze medicii față de evenimentele actuale din sistemul sanitar.

    ,,S-a evidențiat faptul că prevederile Legii 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, relativ favorabilă medicilor, nu s-au aplicat, ba mai mult, anumite prevederi ale acestei legi au fost înghețate la nivelul anului 2009, ceea ce a dus la neplata corectă a sporurilor și gărzilor efectuate, cu o reducere de circa 50% a drepturilor aferente. De asemenea, s-a arătat că proiectul noii Legi de salarizare unică în sistemul bugetar este defavorabilă medicilor, prin scăderea coeficientilor de multiplicare față de Legea 284/2010 și conduce, deci, la o previzibilă scădere a veniturilor. S-a luat notă de Ordonanța de urgență a Guvernului prin care se propune majorarea salariului brut și a sporurilor cu 25%, nivel nesatisfăcător față de evaluările noastre și care nu detaliază modalitățile concrete prin care se poate aplica această creștere salarială. S-a discutat modul cum este poziționat medicul în societate și față de justiție prin asimilarea profesioniștilor din sănătate cu funcționarii publici, în contradicție cu caracterul liberal al medicinei și cu practică internațională. S-a respins propunerea fiscalizării aten­țiilor pacienților, medicii dorind dispariția plicului în relația cu pacienții. Concluzia întâlnirii a fost că noi, medicii, cel mai specializat corp profesional din România, suntem de prea mult timp marginalizați și defavorizați și că această situație nu mai poate continua. Variantele de protest propuse sunt demisia în bloc sau greva generală. A fost analizată lista de revendicări a Alianței Medicilor, la care subscriem și pe care urmează să o completăm cu propriile propuneri”, spune președintele Sindicatului Independent al Medicilor Buzău, medicul Victor Ioniță.

   În consecință, concluziile ședinței vor fi aduse în perioada imediat următoare la cunoștința medicilor buzoieni, va fi informată conducerea Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România și, prin ea, și celelalte filiale județene, astfel ca, în cel mai scurt timp, să fie decisă forma sub care să se exprime protestul halatelor albe.