Timp de o zi, respectiv în perioada 11 octombrie, ora 18,00 – 12 octombrie, ora 20,00, judeţul Buzău s-a aflat sub incidenţa codului portocaliu de ploi abundente şi a avertizării hidrologice în intervalul 11 octombrie ora 18,00 – 12 octombrie, ora 6,00.
Condiţiile meteorologice extreme au provocat, pe DN10, la km 80 în zona Barajului Siriu scurgeri de aluviuni şi căderi de pietre pe o distanţă de aproximativ 200 de metri, potrivit precizărilor făcute de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, în urma monitorizării situaţiei operative. A fost, pentru câteva ore, blocată circulaţia auto, pe timpul intervenţiei cu utilaje a lucrătorilor de la Secţia de Drumuri Naţionale. Participanţii au fost îndrumaţi să folosească rutele ocolitoare pe DN10 – Cislău – DJ 102 B – Vălenii de Munte – DN1 A – Cheia – Săcele – Braşov.
De asemenea, ploile abundente au creat probleme la Verneşti şi Tisău, după ce pârâul Nişcov, care traversează aceste localităţi, a atins cota de pericol.
Potrivit precizărilor făcute de Daniel Năstase, primarul comunei Verneşti, „noi am luat măsuri din timp şi am făcut noapte albă, pregătiţi cu utilaje, pentru a putea interveni imediat. De la 12,00 noaptea am monitorizat evoluţia, iar în jur de 4,00, digul s-a rupt. Am solicitat ajutorul pompierilor şi am acţionat, iar digul s-a rupt apoi într-o altă zonă”.
S-a intervenit cu buldoexcavatoare, două vole, trei camioane şi un tractor cu cupă. La acest moment, situaţia a revenit la normal la Verneşti, unde, din fericire, nu au fost inundate casele localnicilor, cu excepţia unor grădini şi terenuri.
Noapte albă au făcut şi localnicii şi primarul comunei Tisău, care au aşteptat pregătiţi să intervină cu utilaje. Potrivit precizărilor făcute de Cristian Ionel Mihai, primarul comunei Tisău, „au fost distruse, în proporţie de 90 la sută, mai multe drumuri ale cătunelor din comună. Apele au luat trei podeţe, au stricat două punţi pietonale, iar în jur de 30 de gospodării au fost afectate, dar nu au fost inundate casele. Împreună cu pompierii, a fost extrasă apa din curţi şi din fântâni. Totodată, podul silvic din satul Pisculeni, care a creat mereu probleme la căderea unor ploi abundente, este avariat şi se lucrează acum la repararea lui provizorie, pentru că va trebui apoi refăcut total”.
La Tisău s-a intervenit cu trei buldoexcavatoare şi o autospecială cu două motopompe, iar acum situaţia este sub control.
În funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice şi până la restabilirea stării de normalitate, situaţia operativă este monitorizată permanent prin Centrul Operaţional Judeţean al ISU Buzău, iar echipele de intervenţie sunt pregătite să intervină în sprijinul autorităţilor publice locale şi al populaţiei din zonele care pot fi afectate de intemperiile vremii, astfel încât să fie limitate şi înlăturate efectele negative ale fenomenelor meteorologice periculoase.