* “Finalizarea proiectului era programată anul trecut, dar sperăm să primim bani măcar în acest an”, susţine primarul Gheorghe Sturzu
* “Finalizarea proiectului era programată anul trecut, dar sperăm să primim bani măcar în acest an”, susţine primarul Gheorghe Sturzu
Printre lucrările aflate în derulare în comuna Pârscov se află asfaltarea a 6,7 kilometri de drum între satul de centru şi satul Bădila, la care se adaugă perspectiva asfaltării a încă 2,37 kilometri dintr-un drum de interes local, în cadrul proiectului prioritar "10.000 km drumuri judeţene şi de interes local" din Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI).
Potrivit datelor furnizate de primarul Gheorghe Sturzu, în cazul primului obiectiv menţionat investiţiile au fost susţinute în baza unui proiect depus în baza Hotărârii de Guvern 577/1997 de susţinere multianuală a modernizării de drumuri, din păcate finanţarea proiectului fiind întreruptă de la finanţare în 2011. “Lucrările au început în noiembrie 2008 şi, până în prezent, lucrarea a fost finanţată în proporţie de 60 %. Valoarea totală a proiectului este de 65 de miliarde lei vechi, iar proiectul avea ca termen de finalizare toamna anului trecut. Din păcate, anul trecut nu am primit bani absolut deloc şi acum nu pot să spun decât că lucrările se vor finaliza, dar cine ştie când. Noi sperăm să se continue finanţarea în acest an. Ar mai fi 800 metri liniari de turnat asfalt, plus acostamente şi şanţuri dalate. Noi sperăm să primim banii necesari finalizării lucrărilor, deoarece din discuţiile cu domnul prefect am înţeles că vor fi continuate aceste lucrări“, ne-a declarat primarul Gheorghe Sturzu.
Drumul Comunal 143, licitat pentru asfaltare
Un motiv de optimism pentru primarul din Pârscov îl reprezintă selecţia proiectului de modernizare a unui alt drum de interes local, fiind vorba de asfaltarea a încă 2,37 kilometri dintr-un drum de interes local, în cadrul proiectului prioritar "10.000 km drumuri judeţene şi de interes local" din Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI).
“ Prin proiectul care va fi finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va fi modernizat DC 143 Pârscov Primărie – Gară – Bârsănescu. Este vorba de un drum de 2,37 kilometri, proiect licitat şi aprobat la finanţare. Din acest motiv, noi sperăm să înceapă lucrările în primăvară, ori modernizarea acestui drum ar fi foarte importantă pentru comunitatea noastră, deoarece se uneşte cu DC 81 Bădila-Pârscov”, a concluzionat primarul Gheorghe Sturzu.