Avem nevoie de artă. Sunt fericită că trăim într-o perioadă în care Tudor Gheorghe nu mai poate fi interzis de nimeni!
Un amestec de emoţii, de la zâmbet la lacrimi, de la senzaţia de înălţare spirituală la respiraţie tăiată! Acest amalgam de sentimente mi-a fost dat să-l trăiesc de curând şi m-am bucurat, pentru că nu am crezut că îl mai pot simţi vreodată.
Avem nevoie de artă. Sunt fericită că trăim într-o perioadă în care Tudor Gheorghe nu mai poate fi interzis de nimeni!
Un amestec de emoţii, de la zâmbet la lacrimi, de la senzaţia de înălţare spirituală la respiraţie tăiată! Acest amalgam de sentimente mi-a fost dat să-l trăiesc de curând şi m-am bucurat, pentru că nu am crezut că îl mai pot simţi vreodată.
Am aşteptat cu nerăbdare spectacolul “Nu se poate cu de toate”, cunoscând faptul că, din cauza acestui concert, care pe atunci se numea „Pe-un franc poet”, lui Tudor Gheorghe i-a fost interzis să concerteze timp de zece ani. Şi am fost fericită că trăim într-o periodă în care Tudor Gheorghe nu mai poate fi interzis de nimeni!
Melodiile sale m-au pus într-o mare încurcătură, căci în starea aceea de euforie nu am reuşit să mă concentrez în a urmări în acelaşi timp vocea sa superbă, versurile – necunoscute şi pentru mine – ale lui Caragiale şi frumuseţea cântecelor interpretate de orchestra Iunion.
Atmosfera epocii, melodiile celebre, poezia, umorul usturător şi duioşia tristă a lui Caragiale, foarte puţin cunoscută, s-au împletit frumos în acest spectacol. Maestrul a ales şi a comparat între ele poezii, ne-a vorbit despre frumuseţea rimelor, a cântat şi a vorbit cu aciditatea textului lui Caragiale. Şi nimeni nu s-a plictisit. Şi nimeni nu a plecat din sală.
Ritmurile romantice – „Nu vreau să ştii că te iubesc;/ Voi suferi tăcut, discret / Cochetele-l dispreţuiesc/ Pe-un franc poet!” – sau comentariile acide ne-au demonstrat cât de contemporan este Caragiale cu noi: „Mitocanul se naşte jignit…”.
Timp de două ore, l-am ascultat şi nu am simţit niciun moment că este ceva forţat sau fals în acest spectacol, iar sensibilitatea, tristeţea sau bucuria lui Tudor Gheorghe, şi, mai ales, durerea pricinuită de starea acestui popor, care ni-l face şi astăzi contemporan pe Caragiale, ne urmăreşte şi acum, la câteva zile după eveniment.
Constantin Brâncuşi spunea că: "Arta are această misiune terapeutică", iar muzica lui Tudor Gheorghe ne vindecă! Iată de ce avem nevoie de artă! Iată de ce avem nevoie de Tudor Gheorghe!
Violeta VÎLCU este profesor de Limba Latină la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” şi director al Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”
{vsig}articole/2012/11/22/tudor{/vsig}