*Gloria Buzău – Săgeata Năvodari: 0 – 4, (0 – 2)
*Fotbaliştii buzoieni, umiliţi pe teren propriu
*Gruparea din Crâng ocupă ultimul loc în clasament
*Gloria Buzău – Săgeata Năvodari: 0 – 4, (0 – 2)
*Fotbaliştii buzoieni, umiliţi pe teren propriu
*Gruparea din Crâng ocupă ultimul loc în clasament
Fără antrenorii Mihai şi Alexandru Ciobanu, trimişi în tribună pentru două etape după incidentele de la Brăneşti, Gloria Buzău a părut ca o găină proaspăt decapitată în jocul cu ocupanta locului trei, Săgeata Năvodari. Buzoienii nu au avut vlagă, luciditate şi în niciun caz nu s-au ridicat la pretenţiile unor suporteri, puţini numeroşi, care îndură vremea rece pentru a vedea la joc nişte pseudo-fotbalişti. Meciul a început, cum era de aşteptat, în nota de dominare a oaspeţilor, care în minutul 35 au reuşit să deschidă scorul, după ce Chiţu, atacantul dobrogenilor, l-a “lobat” pe Sârbu de la 20 de metri. Două minute mai târziu, acelaşi Chiţu a realizat “dopietta”, după ce a executat calm o lovitură de la 11 metri. Intraţi la cabine, după primele 45 de minute, la adăpostul “dublei” semnate de Chiţu, elevii lui Constantin Gache nu au lăsat garda jos în repriza secundă. Atacantul grupării din Năvodari a fost la un pas de hat-trick în minutul 48, însă Sârbu a reuşit să intervină foarte bine în situaţie de unu la unu cu jucătorul advers. Minutul 50 a consemnat al treilea gol al oaspeţilor. Centrarea în forţă a mijlocaşului Vezan şi Popa “pune” capul din nouă metri pentru 0 la 3. Un sfert de oră mai târziu, Zaharia “a închis” tabela la 0 – 4.
Tradiţia ţine cu Săgeata
În cele cinci meciuri oficiale disputate între Gloria Buzău şi Săgeata Năvodari (n.r. fosta Stejaru), buzoienii nu au reuşit să câştige nici măcar o partidă. Ba, mai mult, fotbaliştii din Crâng au pierdut întotdeauna în faţa formaţiei dobrogene, golaverajul fiind unul dezastruos pentru Gloria: 2 goluri marcate şi 11 primite. Înfrângerea suferită duminică în Crâng reprezintă a doua partidă din actuala ediţie a ligii secunde în care Gloria Buzău este învinsă cu 4 la 0.
Cu paşi rapizi spre “C”
Rezultatul înregistrat sâmbătă de fotbaliştii buzoieni poate reprezenta începutul sfârşitului pentru gruparea din Crâng. Înfrângerea cu Săgeata Năvodari duce Gloria pe ultima treaptă a clasamentului, cu opt puncte din zece partide. În altă ordine de idei, fotbaliştii din Crâng au bifat a patra înfrângere consecutivă, când au mai rămas de disputat doar cinci etape din turul de campionat. Runda viitoare fotbaliştii buzoieni se vor deplasa la Galaţi, acolo unde vor întâlni formaţia Dunărea din localitate, ocupantă a locului 12.
{loadposition zgalerie2935}