* 14 societăţi comerciale au primit amenzi în valoare totală de 230.000 lei
Munca la negru este un fenomen pe care inspectorii de muncă încearcă cu mare greutate să îl combată, chiar dacă amenzile acordate firmelor care folosesc muncitori fără contract de muncă sunt usturătoare.
* 14 societăţi comerciale au primit amenzi în valoare totală de 230.000 lei
Munca la negru este un fenomen pe care inspectorii de muncă încearcă cu mare greutate să îl combată, chiar dacă amenzile acordate firmelor care folosesc muncitori fără contract de muncă sunt usturătoare.Numai în cursul lunii mai, potrivit unui raport dat publicităţii de ITM Buzău – nu mai puţin de 15 societăţi comerciale buzoiene verificate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Buzău au fost sancţionate pentru utilizarea muncii nedeclarate. Nu mai puţin de 44 de persoane munceau fără acte legale.
Cea mai mare amendă, în valoare de 50.000 lei, a fost acordată societăţii comerciale Mecom SRL, în timp ce o întreprindere individuală – Vasile Constantin Adrian – precum şi o societate comercială, Geo Cris Construct SRL, au primit amenzi de câte 30.000 de lei. SC Ang Justin Fashion din Râmnicu Sărat a fost amendată de inspectorii ITM cu 20.000 de lei pentru aceleaşi nereguli. Alte 10 firme buzoiene au primit amenda minimă de 10.000 de lei pentru că nu au respectat legislaţia muncii. Este vorba de SC Andy Lemn Prest SRL, SC Bonicom SRL, SC Cosim SRL, SC Ginelistax SRL, SC Prodfor SRL, SC Revolution Holding SRL, SC Carmaline Stef SRL, SC Special Riviani, SC Timpolis Euro Market SRL şi SC Zamora Line SRL.
La una dintre societăţile comerciale verificate, SC Trans Luk Mary Construct SRL, au fost depistate 21 de persoane care lucrau fără forme legale, ceea ce constituie infracţiune.