*Dan Tulpan apreciază evoluţia “Şoimilor” la Fragaria Cup
Dan Tulpan, preşedintele formaţiei Şoimii Buzău, este mulţumit de evoluţia celor două grupe de copii care au reprezentat formaţia buzoiană la Fragaria Cup, la Preşov, în Slovacia.
*Dan Tulpan apreciază evoluţia “Şoimilor” la Fragaria Cup
Dan Tulpan, preşedintele formaţiei Şoimii Buzău, este mulţumit de evoluţia celor două grupe de copii care au reprezentat formaţia buzoiană la Fragaria Cup, la Preşov, în Slovacia.Ambele grupe de copii au reuşit să depăşească faza grupelor, ajungând până în sferturile de finală. Fără doar şi poate, rezultatul care îl satisface pe oficialul buzoian îl reprezintă remiza dintre Şoimii Buzău 2000 şi clubul spaniol CF Villarreal, scor 1 la 1: “Am înregistrat un rezultat foarte bun, în faţa unei echipe foarte puternice. Avem nişte copii extraordinari, cu calităţi fizice şi tehnice foarte bune. Vreau pe această cale să le mulţumesc antrenorilor şi părinţilor pentru eforturile depuse cu acestă grupă. Sper ca cei mici să îşi păstreze linia de rezultate pozitive şi să crească în performanţă”. Marea absentă a întrecerii de la Preşov a fost grupa 1997 a “Şoimilor”, formaţie care în ultimii trei ani a disputat trei finale, reuşind să îşi adjudece trofeul în 2010 şi 2011.