Moşul vine mai devreme la copiii cuminţi! În acest lucru a crezut şi profesoara Gabriela Boboc când şi-a finalizat cea mai recentă carte şi a aşteptat un semn de la tipografie să ştie dacă munca depusă de mai bine de doi ani în documentarea despre Avram Iancu se va concretiza.
Şi anunţul a venit zilele acestea, cu tot cu coletul, profesoara de istorie primind primele 20 de exemplare acasă, în avanpremieră de Crăciun. Documentarea şi motivaţia de a strânge toate informaţiile pentru a alcătui „povestea din ramă” sau „romanul din sertar” au durat aproape doi ani, timp în care buzoianca a scris textul şi a conceput coperta, pentru a fi totul gata de tipar de sărbători.
„M-am încumetat să scriu această lucrare, deoarece Avram Iancu a aparţinut istoriei româneşti. A fost omul care a pus suflet în tot ceea ce a făcut pentru moţii săi, şi pentru întregul popor. Faptul că a ţinut piept unui Imperiu a fost mare lucru şi un act major de curaj. Încerc să comentez în acest final faptul că, dintre toţi eroii români, revoluţionarul Avram Iancu a fost luptătorul preferat. Copilă fiind, l-am îndrăgit când doamna mea învăţătoare ne-a povestit la orele de istorie despre domnia sa. Am scris şi despre martirul Brâncoveanu, deoarece mi-a plăcut şi acesta, dar Iancu mi-a intrat în adâncul sufletului. Mi-a părut rău şi chiar am suferit, când m-am documentat pentru această lucrare şi am văzut, prin câte momente dificile a trecut. Urât a fost şi faptul că nici măcar familia nu i-a fost aproape. Nedrept a fost că nu a fost încurajat în profesia sa de avocat. A trăit într-o lume vinovată pentru nereuşita sa”, a declarat autoarea.
„Păcat că a trăit în acele vremuri“
Odată cu documentarea, Gabriela a ajuns să admire şi mai mult personalitatea Crăişorului din Ţebea.
„El a fost creierul revoluţiei din 1848 în Transilvania. El a fost tot centrul atenţiei. A fost înzestrat cu o putere fantastică de la Dumnezeu. O putere care să-l conducă către nevoile celor mulţi şi necăjiţi. Studiindu-l mai de-aproape, am descoperit în el un om disciplinat, cu o putere de muncă extraordinară, dublată de o inteligenţă teutonă, blândă şi exactă. Toate aceste calităţi, şi-au găsit investirea cea bună în el ca om. Dar toate acestea nu pot fi povestite într-o biată pagină. Păcat că a trăit în asemenea vremuri! Păcat ! Mare păcat ! Merita nu mult, ci foarte mult!”, a mai declarat autoarea.
Cât despre planurile pentru 2018, există deja câteva, profesoara dorind să îşi strângă toate povestioarele apărute în ziare şi să le publice într-o nouă carte, cea cu numărul 18.
FINALUL ASA CUM ÎL SIMT …
M-am încumetat să scriu acestă lucrare, deoarece Avram Iancu a aparţinut istoriei româneşti. A fost omul care a pus suflet în tot ceea ce a făcut pentru moţii săi, cât şi pentru întregul popor.
Faptul că a ţinut piept unui Imperiu, a fost mare lucru şi un act major de curaj. Încerc să comentez în acest final faptul că, dintre toţi eroii români, revoluţionarul Avram Iancu a fost luptătorul preferat. Copilă fiind, l-am îndrăgit când doamna mea învăţătoare ne-a povestit la orele de istorie, despre domnia sa. Am scris şi despre martirul Brâncoveanu deoarece mi-a plăcut şi acesta dar, Iancu mi-a intrat în adâncul sufletului. Mi-a părut rău şi chiar am suferit, când m-am documentat pentru această lucrare şi am văzut, prin câte momente dificile a trecut.
Urât a fost şi faptul că, nici măcar familia nu i-a fost aproape. Nedrept a fost că, nu a fost încurajat în profesia sa de avocat. A trăit într-o lume vinovată pentru nereuşita sa.
A existat o mizerie în limite interioare a societăţii de atunci când, se citeau cărţile la lumina felinarelor. Am simţit intens nevoia să mă sfătuiesc cu cineva când, m-am apucat de scris. Îmi pare rău pentru idealismul clasic german dar, nu face doi bani, dacă în Marele Imperiu Austro – Ungar de atunci, nu a existat şi o rezervă de umanism. Până la urmă, este vorba mereu de educaţie. Ceea ce doresc să spun este că, în cultură spiritul nu se comportă natural, ci cultural. Câtă inconştienţă a existat în acel Imperiu.
Păcat că eroului Avram Iancu, nu i s-a permis confruntarea cu realitatea. Era vorba de un exerciţiu personal şi de un spirit filosofic revoluţionar. Era vorba despre limba filosofiei şi de o încercare către absolut.
El a fost creierul revoluţiei din 1848 în Transilvania. El a fost tot centrul atenţiei. A fost înzestrat cu o putere fantastică de la Dumnezeu. O putere care să-l conducă către nevoile celor mulţi şi necăjiţi. Studiindu-l mai de-aproape, am descoperit în el un om disciplinat cu o putere de muncă extraordinară, dublată de o inteligenţă teutonă, blândă şi exactă.
Toate aceste calităţi, şi-au găsit investirea cea bună în el ca om. I-am simţit senzaţia de muncă sălbatică, dar toate acestea nu pot fi povestite într- o biată pagină.
Păcat Iancule că ai trăit în asemenea vremuri ! Păcat ! Mare păcat ! Meritai nu mult ci foarte mult ! Nu pot să-ţi spun decât atât că spiritul tău ne veghează de acolo de sus.
„ Trăiască duhul lui Iancu ! / Trăiască moţul între moţi / Câmpia libertăţii spune ! / Ca Avram Iancu suntem toţi / „
Profesor / Bibliotecar, Gabriela P. Boboc