Mort în arest

Alexandru Răileanu mai avea câteva zile până la eliberarea din penitenciarul Focşani, unde fusese încarcerat pentru furt

     Alexandu Răileanu, un bărbat de 46 de ani, din Beceni, şi-a aflat sfârşitul în arestul IPJ Buzău, sâmbătă seară, după ce i s-a făcut rău în somn, iar medicii nu l-au mai putut salva, deşi au încercat timp de două ore să-l resusciteze.

     Potrivit reprezentantului Biroului de Presă al IPJ, Amalia Vlădescu, bărbatul îşi ispăşea o pedeapsă cu închisoarea la penitenciarul Focşani, pentru furt, şi ar fi trebuit să fie eliberat la jumătatea acestei săptămâni.

     Joi după amiază însă, Răileanu “a fost adus în arestul IPJ Buzău pentru a fi cercetat într-un alt dosar de furt, iar în jurul orei 22,00 i s-a făcut rău, în somn. Respiraţia ciudată şi zgomotoasă i-a alertat pe colegii de celulă care, la rândul lor, au chemat gardianul în ajutor. La rândul său, omul legii a solicitat ajutorul medicilor de la ambulanţă, care l-au găsit pe bărbat în stop cardio-respirator. I-au acordat primul ajutor şi l-au transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean, dar după două ore de eforturi de a-l resuscita, medicii s-au dat bătuţi şi au înregistrat decesul”, a precizat Amalia Vlădescu, menţionând că se aşteaptă, însă, rezultatul necropsiei pentru a se cunoaşte cauza exactă a decesului.

     Cazul a fost preluat, pentru cercetări, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, care însă vor stabili ce urmează să se întâmple numai după primirea raportului medico-legal.