În ciuda discuţiilor care s-au purtat în jurul eficienţei clasei pregătitoare, cât şi asupra posibilităţii ca, din anul şcolar viitor, aceasta să revină în sistemul de învăţământ preşcolar, autorităţile locale râmnicene au alocat suficiente fonduri pentru pregătirea sălilor unde „micuţii de la pregătitoare” vor fi instruiţi în acest an şcolar.

Un exemplu este şcoala „Vasile Cristoforeanu”, unde sălile de cursuri au fost modernizate şi utilate cu materiale didactice specifice clasei pregătitoare, în timp ce grupurile sanitare au fost reabilitate şi adaptate noilor cursanţi ai instituţiei. Direcţiunea şcolii au pus la dispoziţia „claselor zero” trei săli situate în imobilul Şcolii nr. 4. În cele trei clase pregătitoare – dotate cu televizoare, calculatoare şi imprimante – învaţă aproximativ 72 elevi.