Puţini ştiu că, în Buzău, există „Babele de la Ulmet”, nişte pietre uriaşe, cu forme ciudate. Li se mai spune „trovanţi” sau, cum auzim pe la bătrâni, “pietre vii”. Iar despre ele, legende sunt multe.
La numai 44 de kilometri de Buzău, în localitatea Ulmet, Bozioru, turişti din toată ţara vin să admire pietrele ciudate în formă de farfurie zburătoare, cea mai mare dintre ele având doi metri. Alţii sunt de părere că arată precum carapacele unor broaşte ţestoase.
Spre deosebire de Babele din Munţii Bucegi, cele din Ulmet au devenit cunoscute numai datorită poveştilor spuse de drumeţi.
Dincolo de legende, specialiştii spun că trovanţii sunt creaţia naturii. {i, din ce spun geologii, au acelaşi mod de a se forma precum perlele. Totul porneşte de la un bob de nisip, care continuă să crească.
„A observat că bolovanul se deplasase”
Cea mai înaltă dintre „babele” de la Ulmet este amplasată pe un platou de nisip, izolat, iar unele dintre stânci sunt perfect ovale, în timp ce altele au forma unor farfurii zburătoare. Impresionează însă unele forme perfect rotunde ale câtorva stânci care stau pe jumătate îngropate în nisipul moale din vârful dealului.
Bătrânii din Ulmet au născocit multe legende despre „pietrele vii” de la marginea satului lor. Oamenii cred că au puteri energetice miraculoase, care-l fac pe omul supărat să se înveselească. Trebuie doar să le atingi şi scapi de supărări, cred oamenii.
Una dintre poveştile păstrate de localnici este redată de ghidul turistic Diana Gavrilă pentru adevarul.ro.
„În vreme ce un localnic se afla la munca pământului pe proprietatea sa, acolo unde de multă vreme se stabilise unul dintre trovanţi după ce se prăvălise din coastă, la Bâlca, cum e cunoscut locul, aude deodată trecându-i pe deasupra capului un zgomot ce greu ai fi reuşit să-l defineşti, un zbârnâit, spunea el. În încercarea de a-şi întoarce privirea spre a vedea ce stranie apariţie tulbura liniştea ţinutului, constată cu stupoare că trupu-i rămăsese ţintuit locului. Trecu aşa o vreme, după care, trezindu-se din ciudata stare, observă că bolovanul cu pricina se deplasase. Într-un suflet a alergat spre sat spre a-i înştiinţa pe consăteni de nemaiauzita întâmplare. Cum seara deja coborâse, au decis să lase pe a doua zi desluşirea poveştii. Dis de dimineaţă au purces cu toţii către locul întâmplării. Dar, ce păcat! Peste noapte, iarba s-a regenerat fără a mai rămâne vreo dovadă a mutării dintr-un loc în altul a pietroiului. Multă vreme, oamenii din sat măsurau regulat distanţa de la bolovan la Bâlca, un bazin de captare a apei, şi au constatat că o dată la şapte ani acesta s-ar deplasa cu 1-2 metri”, povesteşte Diana Gavrilă.
Ce spun geologii
Termenul „trovant” este specific literaturii geologice române şi a apărut prima dată în 1907, în lucrarea naturalistului Gheorghe Murgoci, intitulată „Terţiarul din Oltenia”.
Potrivit geologilor, trovanţii sunt nişte conglomerate, formate în terenurile nisipoase şi în cele ce prezintă stratificaţii de gresie bogate în carbonat de calciu. Atunci când suprafaţa devine umedă, mineralele încep să se răspândească şi creează o presiune asupra nisipului, presiune care îl determină să se extindă şi pietrele să „crească”. Pietrele „cresc” prin depunere constantă cam 4-5 centimetri în 1.200 de ani.
Potrivit specialiştilor, adăugarea sedimentară, strat după strat, nu presupune un fenomen de natură organică, scrie formula-as.ro, însă se admite faptul că există un punct de materie organică de la care porneşte creşterea sedimentară, pe care îl îmbracă şi, de multe ori, îi copiază şi forma. Această predilecţie pentru a „imita” organismele vii este considerată o “curiozitate geologică”.
Multă vreme, „pietrele vii” au fost considerate fosile de plante sau de animale, dar li s-a atribuit, de asemenea, şi o provenienţă de origine extraterestră.
În România, trovanţii mai pot fi văzuţi în judeţul Vâlcea, unde există, în comuna Costeşti, un Muzeu al Trovanţilor în aer liber, aflat în patrimoniul UNESCO, pe Dealul Feleacului, lângă Cluj, lângă Sibiu, în Caşolţ, în Hunedoara, dar şi în judeţele Bacău, Suceava şi altele.
Un fenomen care fascinează o lume întreagă
Din Romania şi până în Noua Zeelanda, din Antarctica şi până în Groenlanda, trovanţii stârnesc uimire şi admiraţie. Potrivit descopera.ro, deşi sunt uşor de recunoscut chiar şi de nespecialişti, ei diferă mult ca mărime, culoare ori consistenţă şi pot avea forme dintre cele mai diverse, de pilda sferă, disc, cilidru… Interesante sunt pietrele sferice roşii din Parcul Naţional, Theodore Roosevelt“, situat în Dakota de Nord, SUA, colorate astfel datorită faptului că au în compoziţia lor fier. Deşi ating până la 3 metri diametru, concreţiunile de aici pot fi considerate pitice pe lângă cele din depresiunea Faiyum, din Egipt, care ajung până la 9 metri şi par a fi cele mai mari din lume. Concreţiuni grezoase mai sunt întâlnite şi în Africa de Sud, China, Australia, Mexic, Argentina, Peru, Rusia, Kazahstan, Spania, Franţa sau Cehia. Americanii au trovanţii lor în Colorado, Wyoming, California, Arkansas, Montana sau New York.
• Datorită aspectului neobişnuit, concreţiunile grezoase erau considerate de oameni simpli din mai multe colţuri ale lumii ouă de dinozaur.
• Ardelenii aşezau uneori trovanţii în cimitire, la căpătâiele mormintelor celor dragi.
• Unii artişti vizuali susţin că trovanţii ar fi putut fi o sursa de inspiraţie pentru cel mai mare sculptor român, Constantin Brancuşi, născut la Hobiţa, în judeţul Gorj, la mică distanţă de Costeşti. Ei aduc ca argument asemănările dintre trovanţi şi unele opere ale maestrului.
• Muzeul Trovanţilor a fost înfiinţat în 1996 de un colectiv al Facultăţii de Geologie şi Geofizică Bucureşti – Societatea pentru Protecţia Mediului Geologic. Din 2006, el s-a transformat în Rezervaţia Naturală Muzeul Trovanţilor şi a intrat sub tutela Asociaţiei Kogayon, care îl îngrijeşte din resurse proprii, cu sprijinul voluntarilor.
• Muzeul Trovanţilor se află la 38 km de Râmnicu Vâlcea şi la 8 km de Horezu. Vizitarea lui este gratuită.