Muzică, dans, lăutari, mâncare pe alese şi multe soiuri de vinuri ce trebuie să fie degustate! Acestea vor fi ingredientele ce vă aşteaptă în acest weekend, în comuna Berca, la deja celebrul eveniment al Cârnaţilor de Pleşcoi. Pentru ziua de mâine şi-au programat întâlnire haiducii de la Nemuritorii, ce vor deschide festivalul în stilul lor aparte.
Muzică, dans, lăutari, mâncare pe alese şi multe soiuri de vinuri ce trebuie să fie degustate! Acestea vor fi ingredientele ce vă aşteaptă în acest weekend, în comuna Berca, la deja celebrul eveniment al Cârnaţilor de Pleşcoi. Pentru ziua de mâine şi-au programat întâlnire haiducii de la Nemuritorii, ce vor deschide festivalul în stilul lor aparte.Va urma un program în aer liber de folcor unde protagonist va fi artista Laura Lavric, urmată de Cornelia Catanga, care va veni cu formaţia sa să încingă atmosfera şi să le demonstreze buzoienilor şi nu numai cât de apreciată este muzica lăutărească şi cât de bine merge ea la serbările săteşti. Tot în prima zi de festival vor mai urca pe scenă Daniel Trifu şi zeiţele lui Constantin Ungureanu, trupa Kronos. Cât timp pe scenă va fi dans şi voie bună, în jur se vor desfăşura expoziţia de caricatură în aer liber, coordonată de Costel Pătrăşcan, expoziţia de pictură şi de costume populare. Iar ca vinul să curgă, mâncarea trebuie să fie excelentă, aşa că anul acesta Horia Vârlan, bucătarul de la emisiunea „Cireaşa de pe Tort” a pregătit o reţetă numită “Trilogie la ceaun”, ajutat fiind de Mircea Dinescu şi Ştefan Varga. Celebrul jurnalist, analist politic şi iubitor de reţele inedite, Mircea Dinescu le va explica celor prezenţi cum se îmbină politica şi delicateţurile, iar pentru cine nu va înţelege va fi pregătit concursul “Fomilă de Pleşcoi”. Alături de celebra competiţie, se va da startul şi la concursul de băut bere contra cronometru, pentru ca ziua de sâmbătă să se încheie cu un foc de artificii.
Duminică scena le va aparţine buzoienilor
Pentru ultima zi din weekend, sărbătoarea va începe mai devreme, de la orele 10.00, iar prezentatorul evenimentului va fi artista Mădălina Manolache, care pe lângă programul pregătit va chema pe rând în scenă soliştii. Invitată specială în ultima zi de sărbătoare va fi Ionela Prodan, care va deschide programul artistic, urmată apoi de trupa Şogoriţele, pentru ca finalul să îi aparţină formaţiei buzoienilor Stângaciu, Brăduţa şi Ninel. Vor mai încânta petrecăreţii şi micuţele “Romaniţe” , aşa că vor fi trupe şi solişti pentru fiecare categorie de public în parte, pentru a împăca toate genurile muzicale.