Mircea Diaconu la Buzău: „Meseria de ministru este un fel de rodeo. Nu știi cât stai pe calul ăsta nărăvaș”

            Prezență nelipsită de la fiecare ediție a festivalului de teatru de la Buzău, Mircea Diaconu și-a făcut timp și anul acesta să urce pe scena VedeTeatru în ciuda programului încărcat pe care îl presupune funcția de ministru al Culturii. La fel de jovial și deschis cu admiratorii ca și până acum, cunoscutul actor a fost invitat la deschiderea festivalului, eveniment organizat vineri la Râmnicu Sărat.

            Prezență nelipsită de la fiecare ediție a festivalului de teatru de la Buzău, Mircea Diaconu și-a făcut timp și anul acesta să urce pe scena VedeTeatru în ciuda programului încărcat pe care îl presupune funcția de ministru al Culturii. La fel de jovial și deschis cu admiratorii ca și până acum, cunoscutul actor a fost invitat la deschiderea festivalului, eveniment organizat vineri la Râmnicu Sărat.

            Potrivit organizatorilor, Mircea Diaconu a fost anunțat înainte să ocupe portofoliul ministerial că urmează să primească un premiu din partea primarului din Rm. Sărat, Viorel Holban, și a confirmat prezența încă de atunci. Întâmpinat de colegii de partid  (senatorul Cristinel Bîgiu, deputatul Titi Holban, primarul Viorel Holban), dar și de deputatul democrat-liberal Cezar Preda, cunoscutul actor a vorbit cu această ocazie despre noul „rol” în care a fost „distribuit”.

 

            „Toți colegii de clasă m-au luat peste picior”

 

            „Trăiesc de vreo zece zile un mic coșmar. Ca orice coșmar trece însă repede. Mă refer la faptul că mi s-a întâmplat să aud la televizor că sunt ministru și din clipa aceea telefoanele au început să sune continuu. Toți colegii de clasă, de liceu m-au luat peste picior, am fost ciuca bătăilor o vreme. Primul care zâmbește când aude sunt eu. Nu e pentru prima dată însă când am sentimentul că nu e vorba despre mine. Am jucat multe personaje în viața mea, am fost și slugă, am fost și milițian, și prinț… E, am să fiu și ministru câteva luni, că nu o fi foc”,  a declarat Mircea Diaconu.

            În stilul caracteristic, noul ministru spune că activitatea din cadrul fiecărui cabinet poate fi asemănată cu un rodeo.

            „Este un lucru de care trebuie să ținem cont. Meseria asta este un fel de rodeo, simt eu. Nu știi cât stai pe calul ăsta nărăvaș, o lună, două, trei… Problema e una singură: dacă stai două luni, trebuie să lași o urmă, să faci ceva. În ceea ce mă privește, am avut o singură dorință toată viața: când cineva îți dă o treabă, trebuie să o faci. Soarta îți dă din când în când o treabă. Dacă nu o faci cât poți de bine, este rău. Dacă te prefaci că o faci, e rău. Chiar și o astfel de treabă trebuie făcută bine; cât poți tu de bine. Asta e regula vieții. Totodată, viața este un șir mai lung sau mai scurt de legitimații care trec toate. O să treacă și asta. Între timp însă trebuie să fim așa cum ne-a lăsat Dumnezeu, cu cap, cu două mâini, două picioare”,  a mai spus Diaconu.

 

            A ținut să primească premiul de la Cezar Preda

 

            În continuarea evenimentului, pe scena Casei de Cultură de la Rm. Sărat a urcat primarul Viorel Holban care a înmânat premiul promis. Un alt premiu oferit lui Mircea Diaconu a venit din partea Teatrului „G. Ciprian”, premiu pe care ministrul a precizat că îl primește doar dacă îi va fi oferit de deputatul Cezar Preda. Gestul ar putea fi explicat ca dorința actorului de a echilibra balanța culorilor politice din sală, dar și ca o fină ironie după o dispută televizată avută cu acesta în studioul Realitatea TV în urmă cu câțiva ani.

            „Vreau să ofer acest premiu unui om care, atunci când ne întâlnim în emisiuni, mă face să fiu mult mai atent decât sunt cu alți politicieni. Este un om care spune lucrurile cu un realism aparte; o chestiune neobișnuită pentru noi, politicienii. Și eu cred la fel, că noi, toți politicienii din sală, trăim într-o lume care nu a fost lumea noastră. Nu am ajuns politicieni pentru că ne-am dorit noi sau părinții noștrii. Dar până la urmă și noi și dumneavoastră trebuie să ne facem treaba cât mai bine”,  a declarat Cezar Preda.