Minunata cale spre desăvârşire

Sâmbătă, 16 martie 2013, de la ora 12,00, a avut loc, la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu-Să­rat, lansarea unei cărţi de suflet dăruită nouă cu multă dragoste de către unul dintre cei mai luminaţi şi învăţaţi duhovnici de pe meleagurile buzoiene, pe care îl preţuim şi îl iubim: Preacucernicul Părinte Mihail Milea, care semnează cu pseudonimul ­literar Sava Bogasiu.

Titlul cărţii preacucerniciei-sale, „Duhovnicul – un devotat prieten de suflet” (Editura Alpha MDN, Buzău, 2013), este simbolic şi bine ales, consonează cu învăţăturile pe care ni le dă de-a lungul celor douăzeci şi şase de capitole, adresându-se pe înţelesul tuturor, atât tinerilor, copiilor, cât şi adulţilor, ca să îi facă să înţeleagă rostul, rolul şi binefacerile ce ni le aduce în viaţa noastră cel ce ne stă ca un ­vajnic apărător la dreapta judecată a lui Hristos: duhovnicul.

 

Cartea se bucură de o Prefaţă semnată de Ioan al Munţilor, în care sunt reliefate atributele principale ale duhovnicului: iubirea, iertarea şi mângâierea, având în Precuvântare şi motivaţia autorului. El arată că această carte de învăţătură este rodul vieţii şi activităţii sale de duhovnic timp de aproape treizeci de ani, şi este, după părerea noastră, mult mai mult decât „un mic ghid ­spi­ritual pentru cei începători, ca să aibă mult curaj la spovedanie, cât şi pentru cei înduhovniciţi, ca să urce şi mai mult pe scara spiritualităţii ce duce până la Dumnezeu” (p.10).

 

Actul tainic şi unic al spovedaniei este explicat

 

într-o limbă română simplă, curgătoare, minunată, făcându-ne să ne simţim aproape de Bise­rică, urmându-i în totalitate sfaturile părintelui de a ne căuta, de a ne alege, de a ne urma duhovnicul, devenind mai curaţi sufleteşte şi trupeşte, mai buni şi mai apropiaţi unii de alţii. Amintindu-ne, ­mo­dest şi jertfelnic, că duhov­ni­cul este: „apărător al sufle­tului meu; rugător fierbinte pentru sufletul meu la Dumnezeu şi prieten de taină al sufletului meu” (p.147), preacucernicul părinte vine în întâmpinarea noastră, pregătindu-ne acum, mai mult ca niciodată, să ne împărtăşim în Sfântul şi Marele Post al Paştelui cu Sfintele Taine ale Bisericii: spovedania şi împărtăşania, urmându-ne cu paşi şovăitori, dar siguri, calea spre desăvârşirea spirituală.

 

În societatea materialist-con­sumistă în care trăim, când pierdem din vedere, de cele mai multe ori, calitatea morală a vieţii noastre, avem nevoie, de asemenea, de repere ­valoroase cum este cartea preacucerniciei-sale, de aceea îl asigurăm de preţuirea noastră, rugându-ne multmilostivului şi bunului Dumnezeu să îi dăruiască înzecit din ceea ce ne dăruieşte nouă şi îi urăm sănătate, putere de muncă şi inspiraţie, aşteptând cu emoţie şi nerăbdare şi alte cărţi care să îi poarte semnătura.

 

Tot în cadrul aceleaşi activităţi, a debutat şi profesorul Aneta Pioară, cu volumul de versuri „Umbra singurătăţii”.

 

Profesor Manuela Camelia-SAVA