* A profitat din plin de neglijenţa unui proprietar care şi-a lăsat, descuiată maşina cu marfă
La doar 15 ani, un minor din Buzău a ajuns deja o cunoştinţă veche a poliţiştilor, fiind de mai multe ori identificat ca autor al unor furturi comise în municipiu, dar bântuind încă liber prin oraş, pentru că abia anul trecut a împlinit vârsta de la care poate fi tras la răspundere penală.
Lăsat din mână de părinţii prea puţin preocupaţi de educaţia lui, îşi petrece cea mai mare parte a timpului pe stradă şi face parte deja din anturaje dubioase, care l-au influenţat şi i-au format deprinderile de hoţ, minorul acţionând deja ca un adevărat profesionist, furând din parcări sau din magazine şi valorificând apoi prada cât mai rapid posibil.
Zilele trecute a devenit protagonist într-un nou dosar penal pentru furt, după ce a dat o nouă lovitură la începutul acestei luni, ajutat şi de neglijenţa proprietarului unei autoutilitare care şi-a lăsat maşina descuiată în parcare. Omul lăsase peste noapte în maşină mai mulţi saci cu porumb, pe care urma să-i descarce a doua zi, însă la plecare a uitat să verifice dacă uşile din spate ale maşinii sunt încuiate. Nu erau, şi acest fapt l-a ajutat foarte mult pe minorul cu iniţiativă, care nu a putut rezista tentaţiei de a comite un nou furt.
Acesta a trecut întâmplător prin parcarea din cartierul Broşteni, unde proprietarul îşi lăsase autoutilitara, iar la vederea autovehiculului a avut o intuiţie care l-a îndemnat să-i încerce uşile. A fost foarte satisfăcut să constate că uşile din spate erau descuiate, aşa că a aruncat o privire în interior, descoperind sacii cu porumb.
Având o constituţie firavă, nu a putut să fure decât doi saci, pe care i-a transportat cu greu într-un loc sigur, unde i-a lăsat până a doua zi. Dimineaţă a făcut rost de un cărucior cu care a transportat sacii la târg şi i-a vândut în câteva minute, cerând pe ei o sumă mult sub preţul pieţei.
Deşi fapta s-a petrecut la începutul lunii, păgubitul a făcut plângere la Poliţie abia în data de 13, dar chiar şi aşa poliţiştii au dat uşor de urma hoţului. {tiau că minorul de 15 ani operează prin zona respectivă, l-au găsit şi l-au luat la întrebări, acesta recunoscând cu seninătate că el era autorul faptei, convins că nici de această dată nu i se va întâmpla nimic rău. I-a fost întocmit un nou dosar penal şi se continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Totodată, poliţiştii le reamintesc posesorilor de autovehicule să încuie portierele maşinilor chiar dacă se îndepărtează de ele doar pentru câteva minute.