Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean stă pe un butoi de pulbere. După ce Florina Stoian a câştigat în instanţă dreptul de a se întoarce pe funcţia de inspector şcolar general până la finalizarea procesului pe care aceasta l-a deschis în urma revocării sale de către ministrul Liviu Pop, Ministerul Educaţiei a trimis la IŞJ corpul de control.
Controlul a poposit la Buzău chiar în ziua în care Stoian s-a întors la muncă, şi Geta Burducea, cea pe care ministrul Educaţiei o numise să asigure interimatul la conducerea IŞJ – deşi aceasta picase deja de trei ori concursul pentru această funcţie-, a fost obligată să elibereze postul. Interesant este că, în urmă cu mai puţin de şapte luni, corpul de control al ministrului Educaţiei a mai descins o dată la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Toate aceste date i-au făcut pe cârcotaşi să susţină că acest control nu este unul întâmplător, ci ar fi mai degrabă o răzbunare a ministrului Liviu Pop care s-a văzut pus (pentru a câta oară?) într-o lumină proastă după ce a revocat din funcţie 12 inspectori şcolar generali cu concurs, invocând motive „subţiri”.
„Nu cred că este un control întâmplător”
„Nu am ştiut nimic despre un astfel de control. Când m-am prezentat joi la muncă m-am trezit cu cei din corpul de control al ministrului Educaţiei. Au cerut tot felul de documente. Le-am pus la dispoziţie un birou, le-am lăsat cheia de la acel birou şi le-am pus la dispoziţie toate documentele solicitate. Au stat la Inspectoratul Şcolar joi şi vineri. Nu ştiu dacă vor veni şi luni (n.r., astăzi). Ținând cont de tot ceea ce s-a întâmplat şi de faptul că anul acesta am mai fost verificaţi odată, nu cred că acest control este întâmplător”, a declarat Florina Stoian.