Vizita la Buzău și seria de miniciuni. Cam așa s-ar putea caracteriza descinderile ministrului Fondurilor Europene, senatorul Eugen Orlando Teodorovici în județul pe care ar trebui să-l reprezinte în Parlament.
Nu mai departe de săptămâna trecută, ministrul Teodorovici, pe care doar premierul Victro Ponta îl întrece în ceea ce privește cantitatea de miniciuni pe care le spune, a venit la Buzău într-o acțiune pur electorală, răspunzând invitației Sindicatului Învățământului Preunivesitar “Ion Neacșu” de a participa la o dezbatere privind starea învățământului românesc. Uitând, probabil, că se află în fața unor profesori și nu într-a unor alegători cu o instruire precară, senatorul social-democrat de Buzău le-a servit acestora o gogoașă demnă de bancurile cu Bulă. Eugen Teodorovici a spus, nici mai mult, nici mai puțin, că, în prezent, lucrează la un proiect prin care cadrele didactice din învățământul preuniversitar ar putea primi salarii mai mari din bani europeni. Cu seninătate în glas, în fața unor oameni aflați la limita răbdării, ministrul Fondurilor Europene a admis că nu știe, încă, dacă și în ce fel ar putea realiza acest lucru, dat fiind că, până în momentul de față, Comisia Europeană nu s-a mai aflat în fața unei atari solicitări: ,,Sunt mai mult de 200.000 de cadre în învățământul preuniversitar pentru care vreau să găsim o soluție de finanțare lunară, un fel de <Top Up> la salariu, pe fonduri europene. Am vorbit deja la Comisia Europeană, dar mi s-a spus că că nimeni nu a făcut așa ceva, ceea ce nu înseamnă că nu putem face noi. Pentru aceasta trebuie făcut un proiect unic la nivel național, în urma căruia acești oameni să primească lunar un procent din salariu pe partea de fond operațional de resurse umane, deci din fonduri europene. Deocamdată este o idee și aștept acceptul Comisiei Europene și, dacă va fi acceptată această idee, vor fi, cu siguranță, și niște condiții puse. Am vorbit și cu domnul ministru Pricopie (Remus Pricopie, ministrul Educației, n.r.) și cu alți colegi din guvern și vrem să completăm din fonduri europene, să dăm aceste sume pe partea de salarizare”, a spus Teodorovici, un personaj cunoscut la Bruxelles mai degrabă drept repetentul care are nevoie să fie urecheat de fiecare dată când prezintă proiecte ori strategii făcute pe picior.
Nici Podul de la Vadu Pașii – o altă gogoașă a Uniunii Social Liberale, vânturată în fața buzoienilor în campania electorală din toamna anului 2012 – nu a scăpat, cu ocazia aceleiași vizite, de minciunile senatorului social-democrat care, pe deasupra, s-a mai făcut că se miră de ce nu a fost atribuit până acum contractul de lucări pentru reabilitarea acestuia: ,,Podul de la Vadu Pașii este proiectul meu de suflet și nu m-am lăsat de el. Consiliul Județean a făcut licitația și acum trebuie să se facă atribuirea de contract. Din păcate, nu știu care sunt motivele acestei neatribuiri de contract. Cred că s-a întârziat pentru că partea de evaluare a durat cam mult”, a spus Teodorovici. Mirarea sa este, bineînțeles, una pur demagogică, atât timp cât, în lipsa unei finanțări, lucrările de reabilitare a podului nu pot fi demarate. Iar finanțarea trebuia asigurată de nimeni altcineva decât de ministerul Fondurilor Europene, pe care el îl conduce. Probabil că lucările la pod vor începe cam tot atunci când Eugen Teodorovici va afla, în sfârșit, cine a proiectat și construit podul rutier de la Vadu Pașii, pe el se tot încăpățânează să-l atribuie celebrului inginer Anghel Saligny.