„Gafele astea se produc probabil pentru că sunt prea mulți funcționari prin minister care trebuie să își justifice treaba”, crede Ion Dobre, liderul profesorilor buzoieni
Dispar din învățământ posturi de secretari, administratori, îngrijitori, bucătari, mare parte din contabili își pierd indemnizațiile, directoarelor de grădinițe li se iau degrevările și trebuie să aibă grijă de o grupă de copii cu normă întreagă.
Aceasta este intenția celor din Ministerul Educației, care și-au propus să schimbe filosofia de normare a personalului nedidactic din școli, precum și degrevările directorilor.
O parte dintre modificări ar urma să se implementeze din septembrie 2015, altele din mai 2015.
Liderii sindicaliștilor din învățământul buzoian spun că deja a fost făcută o adresă către Ministerul Educației și cred că proiectul nu va fi pus în practică.
„Culmea ironiei este că toată această poveste a plecat de la o chestiune pe care o solicităm și noi: renormarea, ținând cont că în învățământ au tot apărut meserii noi, cum ar fi cea de șofer pe microbuzul elevilor. În primă fază ne-am înțeles să se înființeze 2.500 de posturi, dintre care s-au deblocat 1.500 la sfârșitul anului trecut. Uite însă unde s-a ajuns acum!”, a declarat Ion Dobre, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SÎP) Buzău.
Ce facem cu secretarii și contabilii angajați prin concurs?
Potrivit liderului buzoian, cei mai afectați de proiectul MEC ar fi cei ce fac parte din personalul auxiliar.
„Vorbim despre posturi câștigate în baza unor concursuri de angajare, pe care este ilegal să le desființezi. Mă refer la funcția de contabil șef, secretar … E drept că avem anomalii în învățământ dar ele trebuie rezolvate consultându-ne și pe noi profesorii. Nu poți tăia din pix, fără să pui nimic în schimb”, a mai spus Ion Dobre.
Directorii, obligați să efectueze întreaga normă didactică
Inițiativa venită din partea Ministerului Educației va afecta însă și personalul didactic, în special directorii și educatorii. Proiectul prevede ca directorii grădinițelor cu program prelungit și cu personalitate juridică să efectueze integral norma didactică, adică să aibă o grupă de copii în supraveghere și educare, la fel ca educatoarele. În prezent, ei fac două-patru ore/săptămână în alte unități de învățământ, potrivit Ordinului nr. 4865/2011.
Și directorii școlilor cu mai puțin de 300 de elevi ar trebui să predea la clasă normă întreagă (18 ore pe săptămână), față de șase-opt ore/săptămână cât au acum, se arată în proiect.
„Degeaba am mai puțin de 300 de elevi în școală dacă școala unde eu sunt director are alte șapte instituții de învățământ în subordine. Concret: școala Viperești are personalitate juridică și are în subordine Liceul Vernești, Școala gimnazială și Școala Cândești. Directorul instituției cu personalitate juridică are sarcina inclusiv de a derula inspecții periodice la școlile din subordine. Când să își îndeplinească întreaga normă didactică. La grădinițe este și mai greu. Directorul trebuie să îndeplinească și funcția de secretar. Trebuie luat în calcul serios numărul îngrijitorilor din grădinițe. Gândiți-vă că nu avem destui educatori, iar când un copil cere să meargă la baie, ceilalți trebuie să rămână sub supravegherea cuiva”, a mai declarat liderul SÎP Buzău.
Proiectul de ordin introduce și o situație discriminatorie, în ceea ce-i privește pe directorii școlilor care au terminat liceele pedagogice, indiferent de ce facultate au făcut ulterior. „Directorii unităților de învățământ de nivel primar, gimnazial care sunt absolvenți ai liceelor pedagogice/școlilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai specializării «Pedagogia învățământului primar și preșcolar» efectuează integral activitatea didactică de instruire-educare cu grupa de preșcolari sau clasa de elevi”, spune proiectul de ordin.
„Am înțeles că ministrul Educației a spus că nu știa de acest proiect și că îndreaptă lucrurile. Gafele astea se produc probabil pentru că sunt prea mulți funcționari prin minister care trebuie să își justifice treaba”, a declarat Ion Dobre.