Se reiau olimpiadele școlare după o perioadă de întrerupere de doi ani a tuturor olimpiadelor şi concursurilor şcolare internaţionale. Anunțul a fost făcut de către Ministerul Educației Sorin Cîmpeanu, într-o conferință de presă. Față de cele existente, Ministerul Educației plănuiește să introducă alte două olimpiade. Astfel, alături de olimpiadele clasice de matematică, chimie, fizică, am introdus anul acesta recunoaşterea pentru olimpiadele de robotică, pentru olimpiadele de creativitate şi de inovare.
În total este vorba de un număr de 76 de olimpiade şi concursuri internaţionale, la care se adaugă 34 de olimpiade şi concursuri naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei. Sunt două anexe, în prima anexă sunt cele care sunt şi finanţate de Ministerul Educaţiei.
Potrivit edupedu.ro lipsește de pe lista competițiilor olimpiada națională de limba engleză. Olimpiada de limba și literatura română lipsește și ea de pe listă, în schimb sunt cea de lectură și cea de limbă și literatură maghiară. Nu apare pe listă olimpiada națională de limba engleză și nici cea de istorie. „Olimpiada de limba și literatura română lipsește de pe lista competițiilor școlare naționale, după cum scrie în listă. În schimb, în aria “Limbă și comunicare”, este prezentă OLAV – Olimpiada Națională de Lectură (Lectura ca abilitate de viață) pentru elevii de liceu, fără menționarea claselor de gimnaziu. Alături, mai sunt olimpiada de lingvistică, cea de neogreacă, de limbi clasice, de franceză, germană, rusă maternă, rusă modernă, concursurile “Arpino” și “Ovidianum”, olimpiada “Tinerii dezbat”. Se desfășoară Olimpiada Națională de Limbă Maghiară”, scrie edupedu.ro.
Ministrul Educaţiei a adăugat că, pe baza experienţei acumulate pe parcursul crizei sanitare, se are în vedere şi posibilitatea organizării acestor olimpiade şi concursuri în format online, dacă situaţia o va impune.