Măreția unei păduri nu constă în numărul copacilor ci constă în numărul celor care o îngrijesc. Astfel militarii Garnizoanei Buzău în colaborare cu Inspectoratul Județean
Buzău au conștientizat că plantarea unor copaci este de fapt o grijă pentru viitor, o grijă pentru a preda mai departe precum sportivi predăștafeta, un spirit civic, demonstrând încă o dată legătura vie dintre armatăși societate, dându-ne și de această dată încrederea, că atitudinea de respectare a naturii este prezentă în rândul românilor.
În cadrul activităților desfășurate pentru sărbătorirea Zilei Forțelor Terestre, în week-end, Garnizoana Buzău a continuat o campanie de împădurire, inițiată anul trecut, de către Divizia 2 Infanterie „Getica”, prin plantarea a 10.000 de puieți de salcâm, pe malul pârâului Slănic, în zona localității Beceni.
În cadrul acțiunii de voluntariat, alături de locuitorii comunei Beceni au participat peste 100 de militari și 20 de elevi de la Liceul Industrial „Grigore Moisil”, asigurând societatea civilă că viitorul verde este prezent în sufletul multor tineri, care au găsit să își petreacă o jumătate de zi departe de tablete, telefoane, descoperind prin acțiunea lor o activitate nouă de socializare și benefică tuturor. Shoulder by shoulder cu militarii și elevii voluntari a fost și generalul de brigadă Lucian FOCA, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica” care a transmis mulțumiri celor care au participat în mod voluntar la această campanie, celor care s-au alăturat chemării militarilor buzoieni de a construi un mediu sănătos pentru toți și mai ales pentru urmași.