- Într-o singură zi, suprafața raportată ca fiind calamitată a fost de 5.000 de hectare
Județul Buzău, lovit crunt de secetă anul acesta! Mii de hectare de culturi au fost grav afectate din cauza precipitațiilor insuficiente și a temperaturilor ridicate. Până acum, potrivit unei situații prezentate de conducerea Direcției Agricole în ședința de luni a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, seceta excesivă din această vară a produs pierderi de zeci de milioane de lei agricultorilor. Culturile de porumb și floarea soarelui sunt distruse în mare parte, iar fermierii trag acum speranță că statul îi va despăgubi măcar în parte pentru pagubele suferite.
Direcția Agricolă Buzău a centralizat până acum peste 30 de mii de hectare de culturi distruse parțial sau total de lipsa apei din sol, iar previziunile nu sunt deloc optimiste. Într-o singură zi, suprafața raportată la Direcția Agricolă Buzău ca fiind calamitată a fost de 5.000 de hectare de culturi. Suprafețele trebuie însă inspectate de specialiștii și abia după ce raportările se confirmă solicitările proprietarilor terenurilor ar putea fi luate în calcul pentru acordarea de despăgubiri. Luni, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat o primă evaluare a pagubelor, pentru aproximativ 14.000 de hectare, care urmează să fie trimisă spre aprobare la Guvern, cel care ar trebui să acorde despăgubiri în primă fază micilor agricultori, iar apoi și celor cu suprafețe mai întinse.
Până acum, estimările specialiștilor evidențiază pagube ce depășesc 13 milioane de lei. Cât de curând, sumele se vor dubla sau chiar tripla și deocamdată nu se știe când vor veni despăgubirile.
„Situația nu este deloc bună și chiar dacă nu este la niște cote ridicate se poate spune că este îngrijorătoare pentru că sunt pierderi la nivelul fiecărui fermier și va duce automat la relocarea unor sume din buget pentru că agricultorii trebuie ajutați pentru menținerea pe o linie de plutire și pentru continuarea activității agricole în anul agricol următor. Inițial, banii vor veni pentru micii fermieri, iar ulterior, după ce se vor solicita aprobări la Uniunea Europeană vor fi despăgubiți și marii fermieri”, a declarat prefectul județului Buzău, George Sava.
Ajutoarele ar putea veni la anul
Autoritățile au anunțat că vor acorda diferențiat despăgubirile specifice fermierilor mici și fermierilor mari, pentru cei din urmă fiind nevoie de aprobarea Comisiei Europene. ,,Culturile de primăvară, în special porumbul și floarea-soarelui, vor fi afectate de secetă într-un anumit procent. Vom încerca să identificăm, în funcție de pierderile pe care le vor avea fermierii, suprafețele respective, fermierii și pierderea pe fiecare fermier în parte, astfel încât să intervenim cu despăgubiri, în limita permisă de bugetul de stat și în funcție de pierderile pe care le-a suferit fiecare fermier. Pentru fermierii mici, care au avut pierderi mai mari de 30% din suprafața cultivată, vom interveni cu un ajutor de la bugetul de stat sub forma unei scheme de minimis, iar schema de minimis va fi legiferată prin Hotărâre de Guvern în cursul lunii septembrie”, anunță ministrul Agriculturii. Veștile nu sunt foarte bune pentru fermierii buzoieni. Se estimează că răspunsul Comisiei Europene, pentru a acorda aceste scheme de la bugetul de stat, va veni în câteva luni de zile, deși banii ar fi fost necesari pentru înființarea culturilor de toamnă. Cel mai probabil, ajutoarele se vor acorda la începutul anului 2016.
În prezent, în județ nu sunt irigate decât aproximativ 4.000 de hectare de culturi, ceea ce înseamnă 10% din suprafața totală irigabilă a județului, deși, prin canalele de irigații Buzău-Vest și Buzău-Est, s-ar putea iriga gravitațional 42.000 de hectare.