Baschetbaliști buzoieni s-au clasat pe podium în cadrul Turneului ,,Cupa Primăverii”, desfășurat în perioada 13-15 martie, la Rm. Sărat.
Competiția a fost adresată celor incluși în categoria „minibaschet”, respectiv copii născuți în anul 2003 și mai mici. Din partea Buzăului, la turneu au participat echipele CSM Rm. Sărat și CSS Miandra Buzău, care au evoluat împotriva celor venite din țară: CS Phoenix Galați, CSS Ploiești, CS Cuza Sport Brăila, CSS și CS Mangalia.
„Rezultatele obținute de echipa noastră (4 victorii și 1 înfrângere) au fost: 27-17 cu CSS Ploiești, 39-21 cu CS Phoenix Galați, 47-24 cu CSM Rm. Sărat, 35 – 17 cu CS Cuza Sport Brăila și 17 – 27 cu CS Mangalia. Meciul cu Mangalia a fost pentru locul I al turneului. Din păcate, în finala turneului, doi jucători importanți, Sebi Floria și Alexandru Bratu, au fost accidentați și nu au mai putut evolua, dacă era toată echipa sunt sigur că victoria era a Buzăului”, a declarat antrenorul de la CSS Miandra Buzău, Ciprian Borcilă.
La finalul turneului de la Rm. Sărat clasamentul a arătat astfel: Locul I – CS Mangalia, Locul II – CSS Miandra Buzău, Locul III – CSM Rm. Sărat, Locul IV – CS Phoenix Galați, Locul V – CS Cuza Sport Brăila, Locul VI – CSS Ploiești.
Meci frumos în etapa regională
După „Cupa Primăverii”, baschetbaliștii antrenați de Ciprian Borcilă au întâlnit, sâmbătă, 21 martie, pe CSS Bacău, în cadrul etapei regionale. Meciul s-a încheiat în favoarea buzoienilor, scor 68-61, partida fiind una echilibrată, cu multe faze frumoase de joc.
„Faze frumoase prin acuratețea procedeelor tehnice cât și a reușitelor la coș, ieșind în evidență prin acțiuni individuale, au avut jucătorii Luca Mavrodin (căpitanul echipei), Tudor Jilavu, Tudor Râpeanu și Luca Voinovanu. În apărare ne-au dat încredere la recuperări Vlad Tudor și Rareș Popa, dar și ceilalți și-au adus o contribuiți destul de importantă în angrenajul echipei, ducândla victoria echipei. Au mai evoluat Mihai Toma, Alexandru Bornaz, Ovidiu Condei, Ovidiu Salantă, Andrei Vornicu, Sebi Capățână, Ștefan Riciu, Andrei Sandu, Dragoș Matei și Luca Anghel, mezinul echipei, născut în 2005, cel care a făcut deliciul publicului, fiind aplaudat la scenă deschisă de către spectatori și nu numai, marcând un coș frumos după o acțiune individuală”, a mai declarat prof. Ciprian Borcilă.
CSS Miandra Buzău este alcătuită din: Tudor Jilavu, Andrei Bercaru, Robert Macovschi, Luca Voinovanu, Sebi Floria, Sebi Căpățână, Mihai Bostan, Andrei Sandu, Alexandru Bratu, Luca Anghel și Dragoș Matei.