„Metoda“ Burducea / 21 dintre cei 22 de inspectori buzoieni s-au retras de la concursul de la IȘJ

   În premieră pentru ultimii nouă ani, la Buzău, toate cele 22 de posturile de inspectori de specialitate din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) au fost scoase recent la concurs. Tot o premieră s-a înregistrat și în ceea ce privește rezultatul examenelor. Mai  exact, un singur candidat a promovat concursul, în timp ce ceilalți 21 s-au retras din competiție.

   Singurul inspector care a reușit să își câștige postul prin concurs este Nela Wamsiedel, cea care a ocupat și până acum funcția de inspectorul pe Mana­gement. De ce s-au mai înscris în concurs ceilalți 21 de inspectori dacă s-au retras, cei mai mulți dintre ei înainte cu o săptămână de probă, rămâne un mister pe care încearcă să îi explice șefa IȘJ Buzău, Geta Burducea (cea care, la rândul ei, s-a retras de la concursul organizat la Ministerul Edu­cației, după ce a luat notă insuficientă de promovare).

   „13 dintre profesorii înscriși în concurs s-au retras încă de săptămâna trecută, iar alți 8 s-au retras în această dimineață (n.r., vineri). Retragerea din concurs a inspectorilor care trebuiau să susțină examenul a venit ca urmare a timpului insuficient pe care aceștia l-au avut la dispoziție pentru a se pregăti. În ultimele săptămâni, la nivelul ISJ Bu­zău au fost programate mai multe simulări și evaluări, astfel că profesorii nu au putut intra în concedii pentru a se pre­găti de examen“, a declarat pentru „Mediafax“ inspectorul general al IȘJ Buzău, Geta Bur­ducea.

   Cei 21 de inspectori buzoieni care s-au retras din concurs vor ocupa în continuare posturile, cu delegație, până la organizarea următorului concurs.