Crucea Roşie se implică în acţiunile de prevenire a abandonului şcolar prin intermediul unui proiect destinat elevilor cu o situaţie materială precară. Este vorba despre proiectul ,,Mese calde pentru copii nevoiaşi”, prin intermediul căruia copiii defavorizaţi vor primi, la şcoală, o masă caldă în fiecare zi.
Pentru că baza unei societăţi civilizate este reprezentată de educaţie, prin acest proiect Crucea Roşie îşi propune să vină în sprijinul copiilor nevoiaşi, care în multe situaţii nu mai ajung la şcoală din cauza acestui motiv de mulţi greu de conceput, lipsa hranei zilnice.
Având asigurată o masă caldă atunci când vin zilnic la şcoală, copiii din familiile sărace vor fi astfel încurajaţi să nu abandoneze şcoala şi să-şi continue instruirea.
Pentru ca acest proiect să se dezvolte şi să cuprindă cât mai multe şcoli din întreaga ţară, unde sunt copii care au nevoie de acest sprijin, fiecare implicare este binevenită, iar acest lucru se poate realiza prin direcţionarea a 2 la sută din impozitul pe venit către ,,Mese calde pentru copii nevoiaşi“.