Cunoscutul medic psihiatru Ion Sarion a fost invitat, săptămâna trecută, în cadrul Universității de Vară de la Râmnicu Sărat, unde sub patronajul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), studenți din toată țara au avut ocazia să afle mai multe despre ororile temnițelor comuniste.
Potrivit newsbuzau.ro, Sarion (82 de ani) a ținut o prelegere cu tema „60 de ani de la contestarea comunismului. Revoluția maghiară și mișcările studențești din România“.
Ion Sarion a fost arestat la 25 septembrie 1958, fiind acuzat că a fost membru al unei organizații subversive din cadrul Facultății de Medicină, Lotul Gordan. Era, de fapt, vorba de un grup de colegi care purtau discuții politice. Condamnat la 8 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, a fost închis la Gherla și în coloniile de muncă Periprava și Salcia. A fost eliberat în 1964. Soridon este medic psihiatru la Spitalul Săpoca.