Medicii buzoieni îşi aleg structura de conducere a Colegiului Judeţean Buzău

   După ce, la finalul anului trecut, rezultatele alegerilor pentru conducerea Colegiului Judeţean al Medicilor (CJM) Buzău, alături de cele din majoritatea structurilor similare din ţară, au fost invalidate de către Comisia Electorală Centrală, medicii buzoieni sunt, din nou, începând de duminică, 6 martie,  în febra alegerilor.

   Este vorba despre turul I al noilor alegeri pentru  structurile de conducere şi comisia de cenzori din cadrul Colegiului Judeţean al Medicilor Buzău, organizat pe 6 şi 7 martie.

   Astfel, potrivit listei alegătorilor cu drept de vot, 545 de medici decid care dintre cei 24 de candidaţi înscrişi vor obţine cele 16 funcţii de conducere ale CJM Buzău. Printre candidaţi se află şi dr. Ion  Japie, actualul preşedinte al CJM Buzău, care întrunise, la alegerile din decembrie 2015,  invalidate de Comisia Electorală Centrală, cel mai mare număr de voturi.

   Ceilalţi candidaţi sunt medici primari şi specialişti în Medicină de familie, Medicină de urgenţă, ATI, Obstetrică – Ginecologie, Chirurgie ­ge­nerală, Chirurgie plastică, Anatomie patologică, Medicină legală şi Ortopedie – traumatologie.

   Pentru acest nou tur de alegeri a avut posibilitatea să se înscrie orice medic membru în Colegiul Judeţean al Medicilor Buzău, indiferent dacă a mai avut sau nu mandate la conducerea acestei organizaţii profesionale, fiind astfel eliminate confuziile care au determinat, la finalul anului trecut, invalidarea alegerilor atât la Buzău, cât şi în alte 34 de structuri similare din alte judeţe.

   Atât dreptul de candidatură, cât şi cel de vot, sunt condiţionate de dovada de membru al CJM Buzău şi de plata cotizaţiei corespun­zătoare.

   În condiţiile în care primul tur, desfăşurat pe 6 şi 7 martie, nu va întruni cvorumul necesar, se va organiza al doilea tur de alegeri săptămâna următoare, respectiv pe 13 şi 14 martie.