Gela Enea, poetă, eseistă, prozatoare și cronicar literar, s-a născut la data de 14 ianuarie 1960 în comuna Bistreț din județul Dolj. Absolvă Școala Generală din Bistreț, după care urmează Liceul Pedagogic din Craiova (1974 – 1979). Studiile universitare le parcurge la Facultatea de Filologie, Secția româno–franceză, a Universității București (1980 – 1985). După absolvire se întoarce în județul natal, lucrând ca profesor la diferite școli.
Din punct de vedere literar a debutat în anul 1998 în revista „Ramuri” din Craiova. Însă debutul editorial are loc cu doi ani mai devreme, când publică volumul de poezie „Dați-mi voie să trec”. Din acel moment a publicat mai multe volume de poezie și unul de proză. De asemenea, a scris și publicat patru volume științifice și metodice. Este o constantă apariție în revistele literare, din care amintesc: România literară, Convorbiri literare, Vatra veche, Scrisul românesc, Viața românească, Fereastra, Sintagme literare, Porto Franco, Argeș, Luceafărul de dimineață ș.a.
Realizările sale poetice nu au rămas neobservate de public și, mai ales, de critica de specialitate. Au scris despre poezia sa nume importante – precum Horia Gârbea, Alexandru Cistelecan, Emilian Marcu, Ovidiu Ghidirmic, Felix Nicolau, Geo Vasile, Zenovie Cârlugea, Florea Miu, Marian Barbu ș.a. – care au remarcat talentul deosebit și realizările artistice și estetice ale poetei.
Ca urmare a activității sale din domeniul literar la numeroase concursuri sau festivaluri, a obținut foarte multe premii atât din țară cât și din străinătate. Vă prezint doar câteva: Marele Premiu la Concursul național de poezie patriotică „Suflet românesc” de la Târgu Jiu (2017), Premiul Special la Festivalurile de poezie de la Orăștie (2010), Caracal (2015) și Triuggio, Italia (2018), Premiul I la Concursul Internațional Dr. Andronesco, Connecticut, SUA (2018). Volumul de poezie „neurophobia” a fost recompensat cu Premiul „Florica Cristoforeanu” la Festivalul Internațional de Literatură „Titel Constantinescu”, Râmnicu Sărat (2016).
În încheierea scurtei prezentări voi cita o frază, cred eu edificatoare, a lui Horia Gârbea, despre poezia poetei doljene: „Un flux de libertate și de îndrăzneală străbate poemele unei autoare de indiscutabil talent: Gela Enea. Există poeți dintre cei mai cultivați, rafinați în cunoașterea artei lirice pe calea unei instruiri superioare, la care, totuși, calitatea care impresionează cititorul este o înzestrare nativă pentru arta cuvântului”. În ceea ce mă privește, consider că avem în persoana Gelei Enea un autor deosebit de înzestrat, care pendulează între realitate și ficțiune, la care realitatea uneori pare ficțiune și invers, ceea ce sporește farmecul poeziilor sale. Încărcătura emoțională ajunge la cote înalte în special în poeziile de dragoste care nu sunt puține în creația sa, chiar dacă iubirea nu este exprimată direct, dar autoarea lasă să se subînțeleagă. Ca urmare a certelor sale calități și a notorietății dobândite, în anul 2017 Uniunea Scriitorilor din România, prin Filiala Oltenia, a decis să o primească în rândurile sale.
un poem care s-ar fi vrut de dragoste
te asortez cu un sentiment/ cu
ziua mea de naștere
cu ziua ta de naștere
o refracție a timpului în ecrane color
duplexul memoriei nelocuit/ după
preadispărutele staruri
iată manușile acestui mâine
căptușite cu ierburi și cerbi
te rog
fără vânători/ fără pușcă
fără mariaje în care
moartea își face treaba exemplar
eu: cu mâinile goale
împotriva unui sine deportat în siberii vocale
tu
bipolar
într-o cancelarie a decepțiilor
facem casă din promisiuni la roșu/ facem
copii
din vorbe la cald
nu ne vor pretinde camera lor
nici jucării
oricum urăsc păpușile murdare/ păpușile
cu capul spart și haine ferfenițite
dar mai ales
urăsc vânzătoarele
acele femei cu picioare pornite din gât
amazoanele/ pentru că
tocmai am eșuat din cel mai frumos poem de dragoste
și nimeni nu s-a prins
caroline
m-am dus la femei
sunt vinovat
strepezit și zurliu
acoperă crima cu părul tău lung
pictează-mă-n vitralii de nesomn
dacă vezi că mi se rupe sufletul
pune-mă-n ghips
sunt bolnav, caroline
fă-mi frecție după iernile astea atât de lungi
ia-mă de mână
trece-mă viața
nimeni ca tine nu taie pâinea în felii egal de subțiri
nimeni nu plânge așa cum plângi tu
când speli pe jos și nu e nicio urmă
am decupat un hublou în memoria mea bișnițară
am plătit să te văd
sine die
fiecare zi seamănă cu un pod de sticlă
poți traversa spre ieri sau spre mâine
privindu-te
cum își privește bufnița intrarea în cuib
dacă sticla se aburește este semnul unei coliziuni
dacă prinde pojghiță de gheață înseamnă că vei aluneca
îți vei zdreli memoria
vei pune bandaje
în ciuda acestor accidente
vei continua să mergi
spre ieri sau spre mâine
podul se va micșora
îl vor subția vulnerabilitățile cotidiene
taguri pe stâlpii de susținere
până vei auzi un pârâit îngrozitor
proclamând
căderea în gol
pavilionul H
ce mai văd ochii mei de la geamul pavilionului H
………………………………………
umărul căzut al statuii
protuberanța pungii de gunoi de la picioare
culcușul dălții din fanta gândului rămas în piatră
câteva guri de văzduh ce varsă
ploi aritmice
pavilionul H palpită
între două lamele de timp
prinsă în mișcarea circulară a materiei
inima își vânează umbra
încă puțin
până la simetria perfectă