În a cincea etapă din Divizia Națională de Seniori, Stejarul Buzău ar fi trebuit să joace sâmbătă, de la ora 10,00, în Parcul Tineretului, împotriva celor de la CSU Arad, formație ce se află pe locul cinci în clasamentul DNS. Meciul a fost reprogramat pentru 18 martie, cu o săptămână înaintea primei etape a returului.
„Sâmbătă trebuia să jucăm cu Aradul, ei având un parteneriat cu o firmă de transporturi. Asta pentru că ei au meciurile la distanță foarte mare de casă și nu își permit să plătească deplasările. Drumul dus-întors de la Arad până la Buzău îi costă vreo 80 și ceva de milioane lei vechi. De aceea au cerut Federației să le amâne meciul, pentru că firma de transport are altă activitate și nu le poate pune la dispoziție mașina. Noi nu vom juca sâmbătă cu Aradul, dar meciul s-a reprogramat pentru data de 18 martie”, a declarat președintele Stejarul Buzău, Vasile Niță.
Cu gândul la derby-ul cu Năvodari
Buzoienilor le convine situația, pentru că au timp să pregătească meciul cu CS Năvodari, ocupanta poziției a doua. După jocul cu echipa dobrogeană, Stejarul va evolua tot în deplasare, la Petroșani.
„Cea pe care o considerăm cea mai tare din seria noastră este echipa din Năvodari. Eu o numesc Farul Constanța, pentru că toți jucătorii de la Farul se regăsesc la Năvodari. Va fi un meci de
Sâmbătă, juniorii clubului buzoian vor debuta în Campionatul Național. Tot sâmbătă, pe stadionul din Parcul Tineretului, grupele de 10 și 12 ani vor începe o nouă etapă din Campionatul Județean. La competiție participă 12 școli din județ.