Sâmbătă seară, 22 aprilie, dacă vreți să vă aduceți aminte de melodiile care v-au marcat tinerețea sau copilăria, aveți ocazia să o faceți în compania unei trupe ce vine la Buzău cu un repertoriu bogat, demn să vă inspire și să țină cont de recomandări personale și bisuri, în funcție de preferințe.
Este vorba despre un concert susținut de trupa Mates-M8. Evenimentul va avea loc, începând de la ora 21,00, în Nobless Irish Pub din incinta Galleria Mall Buzău. Trupa Mates-M8 este formată din opt membri: Cristina Brândușoiu – voce, Livia Nițu – voce, Cristi Stanciu – voce, Liviu Ghitan – chitară, Bogdan Ipate/Dumitru Iancu – chitară, Anda Stoican – tobe, Vali Ionescu – Bass și Romulus Jurubiță- clape/pian.
Muzica anilor ’60-’70
Trupa a fost înființată în octombrie 2015 din pasiunea și dorința de a transmite bucuria ascultării și performării unora dintre cele mai bune repertorii muzicale. Primele audiențe de care a dispus formula au reprezentat ocazia și decizia multor persoane de a îi avea alături la momentele importante din viața lor, persoane cu care au rămas într-o relație de prietenie. Această colaborare dintre cei opt se fundamentează pe dragostea pentru arta muzicală, pe practicarea cu devotament a ceea ce le place să transmită ascultătorilor, energia lor, pentru a crea o stare plăcută comună, cu ajutorul repertoriului ce cuprinde piese din anii ’60 – ’70, până în zilele noastre.
„We care about good times“ – este logoul referențial care îi îndrumă în interacțiunile și momentele create în timpul evenimentului, majoritatea fiind spontane, având totodată, ca și reper, feed-backul persoanelor participante. Buna dispoziție și entertaimentul celor ce îi ascultă sunt principalul lor scop, așa că rezervați-vă seara de sâmbătă formulei M8!