Materiale îndrumătoare în loc de manuale pentru elevii de clasa a V-a?

   Vestea că elevii de clasa a V-a nu vor avea manualele pe bănci nici la începutul acestui an a fost dată de ministrul Educaţiei la pachet cu ceea ce Liviu Pop numeşte „o soluţie de rezervă”, informează europafm.ro.

   Este vorba despre materialele îndru­mătoare pe care ar urma să le primească „fiecare elev”, spune ministrul.

   „La clasa a V-a, pentru primele două luni de zile, avem soluţie de rezervă cu îndrumarele pentru fiecare elev. În 11 septembrie, toţi elevii vor avea îndrumătorul”, a răspuns Liviu Pop chestionat în şedinţa de Guvern de către premierul Mihai Tudose în legătură cu situaţia manualelor pentru începutul acestui an şcolar.

   Materialele îndrumătoare sunt nişte ghiduri destinate cadrelor didactice şi nu, în mod direct, elevilor. Acestea nu pot substitui manualele şi nu pot ajunge la fiecare copil în parte. Surse guvernamentale susţin că autorii materialelor îndrumătoare vor fi chiar inspectorii de specialitate din Minister. Ghidurile vor fi trimise în şcoli prin inspectoratele judeţene, cel mai probabil în format electronic. Profesorii ar urma să tipărească pe cont propriu materialele pe care le vor concepe apoi pentru elevi.

   Inspectorul general al Inspectoratului şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău, Florina Stoian, spune că, dincolo de anunţul ministrului nu există până la această oră alte informări oficiale în judeţe. „Sunt îndrumare pentru profesori, bănuiesc. Iar profesorii să le elaboreze nişte documente, nişte materiale copiilor, cu care să poată să lucreze. Cred că ni-l vor trimite în format electronic, să şi-l listeze fiecare ca să meargă mai repede”, a declarat Florina Stoian.