Este considerat cel mai mare dramaturg român în viaţă, piesele sale jucându-se în marile teatre şi festivaluri din Fraţa, ţară în care este stabilit. Matei Vişniec – omul în faţa căruia Nichita Stănescu a îngenuncheat spunându-i: „Matei, scrie teatru!” şi pe care l-a ascultat, devenind astăzi cel mai jucat dramaturg în România – a fost prezent, duminică, la Buzău, în ultima zi a Festivalului de Teatru Bilingv „Eugen Ionescu”.
Este considerat cel mai mare dramaturg român în viaţă, piesele sale jucându-se în marile teatre şi festivaluri din Fraţa, ţară în care este stabilit. Matei Vişniec – omul în faţa căruia Nichita Stănescu a îngenuncheat spunându-i: „Matei, scrie teatru!” şi pe care l-a ascultat, devenind astăzi cel mai jucat dramaturg în România – a fost prezent, duminică, la Buzău, în ultima zi a Festivalului de Teatru Bilingv „Eugen Ionescu”. Măgulit că micuţul festival buzoian a fost dedicat anul acesta pieselor sale, Vişniec a susţinut în sala Consiliului Judeţean o conferinţă impresionantă vorbind despre experinţa sa la Paris, despre drumul pe urmele lui Eugen Ionescu, întâlnirea cu marele Cioran sau fascinaţia pentru teatrele de buzunar din capitala Franţei.
Într-o perioadă în care oamenii politici împart şacoşe şi brichete la colţ de stradă, marele dramaturg a vorbit buzoienilor despre investiţia în cultură şi rezultatele ei. În ciuda tonului calm al pledoariei, conferinţa a fost un duş rece care arată diferenţa dintre o personalitate care merită să reprezinte România în plan extern şi adevăraţii ambasadori care se fac zilnic de râs la televizor.
România lui Cioran şi Ionescu
„În momentul în care am ajuns la Paris m-am simţit ca acasă. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc într-o cafenea din cartierul Montparnasse, unde se întâlneau Picasso, Sartre şi Modigliani. Am vrut să beau cafeaua acolo pentru că fantasmam la această lume a boemei pariziene a anilor 50 (…) În nicio ţară din lume nu s-au afirmat mai mulţi scriitori români decât în Franţa. Nu există cazuri de scriitori care să se ducă într-o ţară străină fără să cunoască limba şi să devină totuşi mari scriitori acolo. Această situaţie nu o întâlnim decât în Franţa. Acolo s-au dus români, iar astăzi dacă spui România în medii culturale ţi se va spune: „Ah, Panait Istrati!” sau „România, Emil Cioran! Eugen Ionesco!” sau poetul Gherasim Luca mai puţin cunoscut în România, ale cărui scrieri în franceză sunt imposibil de tradus în româneşte”.
„Sunt un navetist între limba franceză şi română”
„Eu când am ajuns în Franţa mi-am propus să scriu în franceză. Am descoperit că sunt mult mai ordonat, mai precis. Când scriu în româneşte mă compar cu un nabab; mă simt atât de bogat încât îmi place să mă cheltuiesc aruncând cu cuvintele. În franceză nu pot face acest lucru. Acolo nu sunt nabab, sunt cerşetor… Să devii peste noapte din rege cerşetor este interesant. Franceza m-a învăţat că sunt obligat, când scriu, să fiu mai onest, că literatura este o responsabilitate. Trecând textul din franceză în română am văzut că el se îmbogăţea şi aşa am devenit un navetist perfect între limba franceză şi limba română (…) Când văd că o piesă de-a mea se joacă şi trece frontiera dintre generaţii şi că interesează şi oameni care au acum 15 ani, îmi spun că, poate – poate, în piesa mea am captat ceva universal-uman”.
„Parisul a fost construit şi de români”
„Când ajungeţi la Paris gândiţi-vă că sunteţi într-un spaţiu pe care l-au construit şi românii. Dacă Parisul are această faimă se datorează nu doar francezilor, ci tuturor străinilor care s-au instalat la Paris. Marea inteligenţă a francezilor a fost că au creat un stat liber, de dezbatere şi de experienţe artistice. De aceea numărul de artişti străini care au dat glorie Parisului este enorm. Asta este frumuseţea acestui oraş: este un oraş internaţional”.
Cuceriţi de Cristian Mungiu
„Dacă oamenii politici români fac tot posibilul ca să strice imaginea României, cultura românească este foarte prezentă la Paris. Dacă astăzi am fi la Paris am putea asista la o reprezentaţie a Teatrului Maghiar din Cluj aflat în turneu cu piesa <Ubu rege> care are un succes enorm. La muzeul Georges Pompidou tot acum vedem expoziţia unui artist român, Mircea Cantor, un artist uluitor, pe spaţiile de afişaj din Paris sunt afişe imense cu filmul <După dealuri> al lui Cristian Mungiu… Am fost la premiera de la Paris şi reacţia sălii a fost tulburătoare. Pe 21 noiembrie la Institutul Cultural Român din Paris se joacă în franceză <Amalia respiră adânc> de Alina Nelega…”
„Dacă există un obiect de export în ţară, el este CULTURA”
„Oamenii noştri politici nici nu îşi dau seama ce potenţial are cultura românească. Şi ce important este să investeşti în cultură. Cultura românească este prezentă în străinătate şi crează adevărata imagine a României, autori români sunt în librăriile şi la editurile franceze. <Nu mor caii când vor câinii>, cum spunea Nichita Stănescu. Oricât de mari eforturi ar face oamenii politici de a compromite România, artiştii sunt în spate şi asigură în continuare prestigiul acestei ţări. Dacă există vreun obiect de export în această ţară, care trebuie stimulat şi sprijinit, acesta este CULTURA. Dacă este un domeniu în care oamenii de afaceri pot investi cu profit, acel domeniu este CULTURA. Doar că în cultură când investeşti, profitul nu îţi vine imediat şi vine pe calea creierelor, a formării spiritelor, pe calea formării conştiinţei. Aceasta este marea investiţie! O investiţie de durată!”.
Despre maşina de spălat creiere
„Societatea pe care o construim noi este liberă, democratică, dar este şi o maşină de spălat creierele. Instalaţi-vă la televizor doi ani şi uitaţi-vă la prostiile de producţii din America şi din alte ţări şi veţi simţi că creierul dumneavoastră se subţiază, se usucă şi, în locul materiei cenuşii, se crează un fel de gelatină în care oricine poate să pună orice. Oamenii politici vă vor spune „mergeţi înainte!” şi o veţi face… Cu cât veţi ceda mai repede în faţa industriei de divertisment, cu atât veţi fi mai uşor de manipulat de oamenii politici, de tot felul de escroci culturali, pseudoculturali sau de escroci sentimentali, de societatea de consum. Singura modalitate de a rămâne lucizi, de a vă face voi înşivă imperiul, este de a continua de a consuma cultură şi de a avea acces la adevărata cultură. Numărul de capodopere create pe această planetă depăşeşte capacitatea noastră în ani de îngurgitare. De ce să cedaţi 10 minute unei tâmpenii când aţi putea să îi cedaţi lui Kafka, lui Dostoievski, lui Thomas Mann?”
Vişniec, profesor pe bicicletă la Dorobanţu-Plătăreşti
„Vreau să felicit profesorii din sală. Am fost şi eu profesor în ţară, într-un loc infernal care se numea Dorobanţu-Plătăreşti (Călăraşi). Ca să ajung la şcoală luam autobuzul, apoi luam trenul, apoi bicicleta şi găseam copiii ăia tremurând cu hăinuţele pe ei. Trebuia să le predau Constituţia sau Economia Politică Socialistă şi ca să îi fac să nu mă considere un impostor făceam cu ei teatru. Vedeam cum li se luminau ochii. Era o modalitatea de a rezista”.
{vsig}articole/2012/11/20/viesnic{/vsig}