Festivitatea de lansare a candidaţilor organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal la alegerile locale din 5 iunie, desfăşurată duminică, la Cinematograful Dacia, a avut două momente cel puţin nefireşti. Primul dintre acestea a fost, aşa cum semnalam şi în ediţia de ieri a cotidianului OPINIA, absenţa dintre invitaţi a deputatului PNL de Buzău Cezar Preda, vicepreşedinte al partidului, fost lider al Partidului Democrat Liberal din anul 2001 şi până la fuziunea cu PNL, şi co-preşedinte al organizaţiei până în urmă cu două luni.
Un al doilea l-a constituit ultima parte a discursului pe care l-a rostit candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Ioan Caton Mateeşescu, reintegrat în rândurile liberalilor de către deputatul Cezar Preda, care l-a acuzat pe acesta nu doar de absenţa de la festivitatea de duminică, ci şi de faptul că pe panourile publicitare pe care firma Atlas Invest SRL – firmă la care parlamentarul buzoian este acţionar – le deţine la Buzău se află posterele candidatului PSD la funcţia de primar, Constantin Toma: „Dacă despre primar am putut spune numai lucruri bune, nu acelaşi lucru pot să spun despre parlamentarii noştri. În 2012, ştiu că am plecat cu un număr de cinci parlamentari. Din păcate, în acest moment, lângă noi, în sală, mai avem doar unul. Motivele sunt diferite. Este trist să constatăm acest lucru, însă şi mai trist este faptul că pe panourile publicitare ale unui parlamentar PNL de Buzău, fost co-preşedinte până mai ieri al acestei organizaţii judeţene, nu se află posterele candidatului nostru la Primăria municipiului Buzău, domnul Ovidiu Anghel, ci se află posterele candidatului PSD la Primăria Buzău, care ne îndeamnă să votăm PSD şi pe dumnealui primar. Este regretabil acest lucru şi bănuiesc că, dacă Nenea Iancu ar fi trăit, ar fi zis <«Trădare, trădare, dar să ştim şi noi!». Sunt lucruri anormale, cu care încă ne mai confruntăm la nivelul organizaţiei judeţene”, a spus Mateeşescu.
„Este problema domnului Anghel că nu a informat colegii de partid că a fost primul care a purtat negocieri cu Atlas Invest“
Subiectul panorilor publicitare a fost lămurit, în cursul zilei de ieri, de reprezentanţii firmei Atlas Invest, care au remis redacţiilor buzoiene o scrisoare deschisă adresată preşedintelui PNL Buzău, Ovidiu Anghel, candidatul acestei formaţiuni politice la funcţia de primar al municipiului Buzău. Conform acesteia, firma în cauză a oferit lui Anghel posibilitatea de a beneficia de spaţiile publicitare respective, însă candidatul PNL a optat pentru unul singur.
„În ultima lună şi jumătate, numele firmei Atlas Invest SRL a fost pronunţat de două ori, în contextul unor discursuri politicianiste rostite sub sigla formaţiunii politice pe care o conduceţi la Buzău. Ultima oară, duminică, la festivitatea de lansare a candidaţilor PNL, respectivele afirmaţii au fost făcute sub privirile aprobatoare şi îngăduitoare ale dumneavoastră, drept pentru care ne vedem nevoiţi să facem, în mod public, câteva precizări. Panourile publicitare ale SC Atlas Invest SRL sunt închiriate, pentru o perioadă de timp, mai multor clienţi buzoieni. În perioada de precampanie electorală, societatea noastră a făcut uz de o clauză din contractul de închiriere, care precizează că, în asemenea perioade, contractul de închiriere poate fi suspendat temporar. Dat fiind că acţionarul SC Atlas Invest SRL este un liberal de marcă, am considerat normal să vă oferim dumneavoastră posibilitatea de a folosi panourile publicitare respective. S-a discutat cu dumneavoastră acest aspect şi, în urma acestor discuţii, aţi optat pentru un singur panou, din cartierul Dorobanţi, preferând să închiriaţi spaţiu publicitar de la o altă firmă. În aceste condiţii, celelalte panouri publicitare au rămas în continuare în folosinţa firmei cu care avem contract de închiriere, şi care a folosit spaţiul aşa cum a crezut de cuviinţă. Este problema dumneavoastră că nu aţi informat colegii de partid despre faptul că aţi fost primul care aţi purtat negocierile cu SC Atlas Invest SRL. Dezinformările şi atacurile la adresa unei societăţi comerciale nu vă onorează şi nu sunt în spiritul Partidului Naţional Liberal”, se arată în comunicatul SC Atlas Invest SRL.
,,Susţin cu toată tăria mea PNL în alegerile din Buzău“
Am cerut şi un punct de vedere deputatului Cezar Preda în legătură cu cele întâmplate duminică la festivitatea de lansare a candidaţilor PNL Buzău pentru alegerile locale din 5 iunie. Într-o declaraţie pe care a acordat-o pentru OPINIA, el spune că regretă că nu a fost invitat la respectiva festivitate, însă îi îndeamnă, pe această cale, pe buzoieni să-şi dea votul candidaţilor Partidului Naţional Liberal: ,,În primul rând, aş dori să-mi exprim părerea de rău că nu am fost invitat la lansarea candidaţilor PNL în judeţul Buzău, în calitatea mea de deputat al Partidului Naţional Liberal, de vicepreşedinte al partidului şi de lider care a condus 15 ani organizaţia Partidului Democrat Liberal. În al doilea rând, vreau să le transmit tuturor buzoienilor că îmi doresc să voteze, pe 5 iunie, echipa Partidului Naţional Liberal, o echipă care doreşte să-şi aducă contribuţia la schimbarea în bine a oraşului şi a judeţului. Partidul Naţional Liberal este partidul care poate să restarteze România şi care poate să dea o direcţie în care noi toţi, buzoienii, să avem o viaţă mai bună, mai împlinită. Susţin cu toată tăria mea Partidul Naţional Liberal în alegerile din Buzău”, a spus Cezar Preda.
El a refuzat să dea un răspuns acum acuzaţiilor lui Ioan Caton Mateeşescu, precizând, însă, că nu va rămâne dator şi că va face acest lucru după alegerile locale: ,,În ultimul rând, nu pot să dau un răspuns acum celor doi colegi ai mei, pentru că suntem într-o bătălie cruntă cu Partidul Social Democrat pentru câştigarea alegerilor locale, dar eu nu rămân niciodată dator; am să le răspund după 5 iunie”, a mai declarat pentru OPINIA deputatul Cezar Preda, vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal.