În luna februarie a acestui an, ouăle, legumele şi fructele s-au scumpit cel mai mult dintre toate alimentele, preţul ouălor crescând cu 12,7 la sută faţă de ianuarie, iar legumele şi fructele cu 5,77 la sută.
De altfel, singurul produs care a înregistrat scăderi ale preţului a fost mierea care s-a ieftinit cu 0,23 la sută. În aceste condiţii în acest an, o masă modestă pentru Paști va costa în jur de 300 de lei, în creştere cu 50 de lei faţă de anul 2011, potrivit capital.
La nivel general, preţurile de consum s-au majorat cu 0,64 la sută luna trecută faţă de ianuarie 2012, avansul fiind de 2,59 la sută, comparativ cu nivelul înregistrat în aceeaşi lună a anului 2011.