Marți are loc o nouă înfățișare în procesul primarului comunei Cernătești, Valerică Șercăianu, acuzat de omor din culpă, după ce, în luna mai, a lovit mortal cu mașina personală o adolescentă.
La termenul din luna octombrie, 11 martori din cei 13 chemați în instanță, au fost audiați de către președintele completului de judecată. Printre aceștia și martorul cheie, adolescenta rănită în accident, Mirela Jugănaru, colega de bancă a fetei decedate în accidentul de le Potoceni, din seara zilei de Sf. Constantin și Elena.
Pe 3 decembrie, vor fi aduși în sala de judecată, cu mandate de aducere, alți doi martori la accidentul de la Potoceni, care nu au fost prezenți la termenul de pe 22 octombrie, dar și doi martori propuși de Valerică Șercăianu. Daniel și Alin Ilie, apropiați ai primarului, au primit mandate de aducere, după ce, la termenul trecut, cei doi au plecat înainte să fie audiați de magistrați.
După audierea celor care au asistat la tragedie, instanța ar putea dispune încuviințarea probelor solicitate de către apărătorii părților. Mai exact, la dosar au fost depuse obiectivele propuse de inculpatul Șercăianu în vederea efectuării expertizei criminalistice auto și cererea acestuia prin care se solicită emiterea unei adrese către INML București pentru a detalia modul de calcul al acoolemiei. În plus, primarul Șercăianu ar fi dispus chiar să consume o cantitate similară de alcool celei din ziua accidentului, pentru a evidenția viteza de procesare a alcoolului de către organism.
Însă, în timpul audierilor din luna octombrie, au ieșit la iveală aspecte care ridică oarece semne de întrebare privind poziționarea mașinilor celor doi inculpați în momentul accidentului. Ca urmare, avocatul lui celuilalt șofer implicat țn accident, Adrian Tudorancea, a solicitat instanței încuviințarea probei cu cercetare la fața locului.
Pentru unii mumă, pentru alții ciumă
Rechizitoriul întocmit de procurori pe numele primarului de Cernătești, Valerică Șercăianu, după producerea accidentului mortal de la Potoceni, a scos la iveală fapte senzaționale care arată ce fel de om este inculpatul care are pe conștiință moartea unei copile de 15 ani. În document se arată, negru pe alb, că Valerică Șercăianu a mai fost condamnat în trecut pentru o faptă extrem de gravă. În urmă cu 20 de ani, el a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare, pentru vătămare corporal gravă, condamnare pentru care a intervenit reabilitarea. În aceste condiții, faptul că s-a urcat băut la volan, gonind cu peste 90 de kilometri la oră în localitate, a produs un accident soldat cu decesul unei copile și rănirea alteia, iar acum încearcă să împartă vina cu alții, nu trebuie să mai mire pe nimeni. De fapt, Valerică Șercăianu se credea un fel de stăpân al șoselelor. Conducea băut, depășea frecvent limitele de viteză și chiar avea la activ două accidente soldate cu pagube. Mai grav este că primarul din Cernătești avea permisul expirat de trei ani, iar în tot acest timp, a scăpat, de fiecare dată, de rigorile legii. „Inculpatul circulă cu permisul expirat din data de 8.02.2010 și nici pînă în prezent acesta nu a predat permisul de conducere organelor de Poliție, sub pretextul că l-a pierdut“, se arată în rechizitoriul Parchetului Județean Buzău.
În schimb, însă, celălalt inculpat în dosar, Claudiu Nițu, cu o hotărâre a instanței în mână pentru prelungirea dovezii de circulație pentru 30 de zile, se află la dispoziția polițiștilor și primește prelungire după cum vrea ,,mușchiul“ agentului care se ghidează după o lege neclară. Oare cum de l-au lăsat polițiștii rutieriști pe Valerică Șercăianu să circule cu permisul expirat vreme de trei ani, mai ales că rechizitoriul ne arată că în în tot acest timp, primarul din Cernătești a fost sancționat de cinci ori, fie pentru că a provocat un accident, fie pentru că a depășit limita de viteză. Și, cu prilejul fiecărei sancțiuni, este imposibil ca polițistul care l-a amendat, fie el din județ sau din afară, să nu fi descoperit că primarul avea permisul expirat.