„Marioara Murărescu nu accepta unghii făcute, machiaj strident, fițe de vedetă, haine cosmetizate“

Buzoianca Ioana Petcu continuă seria mărturisirilor, exclusiv pentru OPINIA, despre cunoscuta realizatoare

După ce în umărul de ieri am prezentat amănunte despre întâlnirea dintre Marioara Murărescu și Ioana Petcu, mama artistului Alexandru Petcu (al cărui concert a fost organizat la Buzău chiar de vestita realizatoare), astăzi continuăm seria mărturisirilor făcute despre cea care avea să o cheme alături de ea pe buzoiancă atunci când a simțit că moare.

Reporter.: După acel spectacol din 2008, Alexandru a mai fost invitat în cadrul emisiunii „Tezaur Folcloric”?

I.P.: Nu vreau să mă laud cu acest lucru, nici cu faptul că m-a ales pe mine această mare realizatoare să îi fiu alături în anumite momente. Departe de mine lucrul acesta! Mă uit la televizor de când s-a întâmplat tragedia și mi-e greu să aud unele minciuni, unele nea­devăruri spuse de apropiații ei, pentru că eu știu o parte din trăirile ei, din ce își dorea ea și îmi pare rău că nu a stat și în puterea mea să o ajut mai mult. Nu îmi revin nici acum, la serviciu nu am fost bună de nimic și încă sunt marcată de tragedie. Revenind la întrebare, Alexandru a fost prezent la cele mai importante emisiuni tematice, de Paște și de Crăciun, fie în studio, fie prin inserarea unor înregistrări cu el în cadrul emisiunilor. Pentru acest lucru îi voi fi veșnic recunoscătoare, pentru ajutorul dat lui Alexandru și sprijinul în activitatea sa muzicală.

Rep.: Cum v-o aduceți aminte pe regretata realizatoare?

I.P.: Sinceră, un adevărat profesionist, căruia dacă nu-i plăcea o voce, un tânăr interpret, o ținută, nu intra deloc cu nimic în grațiile ei. Îi plăcea simplitatea, nu prefera lucrurile deocheate, exagerate, iubea autenticul, tradiționalul, naturalețea. Nu accepta unghii făcute, machiaj strident, fițe de vedetă, haine cosmetizate. Și simțeai prin simpla ei prezență că te agrează sau nu. La această emisiune, dacă erai talent, erai acceptat, dacă nu, cu nimic din lumea asta nu o puteai cumpăra sau îndupleca pe Marioara Murărescu. Iubea florile, avea un balcon plin cu orhidee, iar cu o ocazie știu că am ajuns și noi la București și i-am dus o floare. A zâmbit când a văzut-o și mi-a spus că avea nevoie de ea, pentru că atunci când a aflat, în 2008, că are acest diagnostic, i-au „murit” toate florile.

„Am visat că i s-a făcut rău și am sunat-o”

Rep.: Când ați vorbit ultima dată cu ea?

I.P.: Era pe la începutul lui aprilie. Într-o luni am visat că i se făcuse rău, era lângă mama sa și îmi cerea să îi salvez fata. Am sunat-o imediat ce m-am trezit, nu mi-a răspuns atunci, pe loc, pentru că era programată la o nouă operație. La Fundeni îi depistaseră celelalte tumori, pe coloană, după operațiile la sân, apoi au transportat-o la Cluj. M-am oferit să vin acolo, băiatul ei m-a asigurat că nu e nevoie, iar ea mi-a cerut să vin acasă la ea, „când o ajunge și ea acasă”, exact acestea au fost cuvintele ei. Ulterior a ajuns la Elias, apoi la Balotești, unde am fost la sfârșitul toamnei lui 2013 trei weekenduri la rând, să am grijă cum pot eu de ea. Apoi s-a întămplat tragedia, în februarie. Atunci, în noiembrie a fost ultima dată când am văzut-o.

Rep.: V-ați luat rămas bun de la ea? Și Alexandru?

I.P.: Normal, nu așa cum mi-aș fi dorit. Pentru, că era altă lume acolo, presa, și mi-aș fi dorit să îi spun mai multe, să stau mai mult lângă ea. Mi-am luat la revedere duminică, a fost și Alexandru sâmbătă, și vom face tot posibilul să ajungem și la înmormântare (n.r. ieri ). Am fost sunată de maestrul dirijor Stelian Stoica, de la Jidvei, să ne îmbrăcăm toți în costume populare și să o conducem, în grup, pe ultimul drum. Ea va fi înmormântată la cimitirul din Cernica, acolo unde sunt și părinții ei îngropați. Dumnezeu s-o odihnească!