Colecţia şi-o păstrează într-o cameră specială, la mansarda casei
În cei 40 de ani de carieră, cel mai scump costum a costat 10 milioane
Se spune că haina îl face pe om şi această zicală este valabilă mai ales pe scenă, unde artistul trebuie să se prezinte impecabil şi în concordanţă cu stilul muzical ales, pentru că înainte de a cânta publicul îl analizează prin prisma hainelor pe care le poartă.
Colecţia şi-o păstrează într-o cameră specială, la mansarda casei
În cei 40 de ani de carieră, cel mai scump costum a costat 10 milioane
Se spune că haina îl face pe om şi această zicală este valabilă mai ales pe scenă, unde artistul trebuie să se prezinte impecabil şi în concordanţă cu stilul muzical ales, pentru că înainte de a cânta publicul îl analizează prin prisma hainelor pe care le poartă. Şi, cum în cei 40 de ani de carieră buzoianca Mariana Birică a participat la mii de cântări, şi garderoba sa este una impresionantă. Nu mai puţin de 300 de costume populare alcătuiesc zestrea vestimentară a artistei, care recunoaşte că a construit o cameră specială, în mansarda casei, pentru a le depozita pe toate. “Am început pe la 16 ani, cu nişte costume primite de la mama mea, mătuşile mele, chiar primul a fost primit în dar de la mama mea, pe care îl purtaseră şi ea şi bunica mea la balurile care se organizau pe vremuri şi la serbările satului. Am unele din această colecţie care au o vechime de mai bine de 150 de ani”, explică artista buzoiancă. În ceea ce priveşte piesele cumpărate, Mariana Birică recunoşte că nu s-a vindecat nici acum de sindromul artistului care cumpără, deşi are peste 300 de costume, şi îşi aduce aminte că a dat cei mai mulţi bani pe unul pe care l-a cumpărat la începutul carierei, aproape 10 milioane de lei vechi, până s-a prins că trebuie negociate “la sânge”. “Am dat şi 10 şi chiar 5 milioane pe o fotă foarte veche, până m-am prins că trebuie să te târguieşti cu vânzătorul la orice bănuţ. Oricum, sub 5 milioane de lei vechi nu mai găseşti nicăieri un costum complet acum. Eu pe cele mai multe le-am primit de la familie sau le-am cumpărat de la doamna Stela, din Vălenii de lângă Dâmboviţa”, declară câtăreaţa de muzică populară.
Are şi ucenici de suflet cărora le dăruieşte din piesele de scenă
La Buzău, Mariana se simte foarte apropiată de Alexandru Petcu şi de Teodora Bârsan, cărora le-a dăruit cu fiecare ocazie cu care i-a întâlnit câte ceva din garderoba sa. “Am dat până acum cam 20 de costume întregi, iar la Buzău am doi copii care-mi sunt foarte dragi, Alexandru şi Teodora, cărora le-am mai oferit câteva piese, fote, ii, brâuri. Îmi place să ajut, pentru că şi eu am fost ajutată, mai ales de familie”, mai spune Mariana Birică. Cât priveşte talentul său, buzoianca recunoşte că atât mama sa, cât şi tatăl şi bunica sa i-au dăruit câte ceva din glasurile lor, numai că marele lor ghinion a fost acela că ei cântau la sate, iar Mariana Birică a plecat de la 16 ani la Bucureşti, unde a avut parte de mult mai multă promovare. “Tatăl meu cânta mereu, chiar şi când punea varză la murat, bunica, mama la fel, interpretează şi acum în corul bisericii, deci am avut de unde lua talent şi voce. Din păcate, şi fiica mea îmi moşteneşte glasul, dar nu a vrut o carieră pe scenă, se pregăteşte pentru un alt domeniu, jurnalismul şi trebuie să o sprijin pe calea aceasta”, încheie Mariana Birică.
{loadposition zgalerie1781}