Marian Roşu: “Jucătorii GLORIEI au o problemă de psihic, nu de valoare”

         Marian Roşu, noul tehnician al Gloriei Buzău, pare să se simtă bine la gruparea din Crâng. Tânărul technician, de 37 de ani, nu face rabat de la efort şi se implică efectiv în derularea şedinţelor de pregătire ale noii sale formaţii. “Am alergat cot la cot cu jucătorii, pentru că ei trebuie să mă simtă aprope.

         Marian Roşu, noul tehnician al Gloriei Buzău, pare să se simtă bine la gruparea din Crâng. Tânărul technician, de 37 de ani, nu face rabat de la efort şi se implică efectiv în derularea şedinţelor de pregătire ale noii sale formaţii. “Am alergat cot la cot cu jucătorii, pentru că ei trebuie să mă simtă aprope. Eu trebuie să mă integrez şi totodată să mă impun în faţa acestor jucători. Totodată, vreau ca fiecare jucător din lotul meu, indiferent de statut, titular sau rezervă, să ştie că se poate baza pe sprijinul şi sfaturile mele. Legăturile dintre antrenor şi fotbalişti nu se fac peste noapte, iar eu sper ca atitudinea şi comportamentul meu să înlesnească acest proces de adaptare şi omogenizare” , a precizat Roşu. Cel mai “bătrân” jucător din lotul Gloriei are 25 de ani, în timp ce la fosta echipă, Olimpia Rm. Sărat, cel mai vârstnic fotbalist are 37.

 

            Probleme de ordin psihologic

 

     Un singur meci şi trei antrenamente i-au trebuit tehnicianului buzoienilor pentru a desluşi situaţia grupării din Crâng şi a identifica principala problemă: “Jucătorii se descurcă foarte bine la antrenamente. Din câte am văzut până acum, ei au o problemă de psihic, nu de valoare. Avem contacte între jucători duse până la limită, însă pe mine mă interesează ca această grupă să devină cât mai curând omogenă şi să aibă rezultate bune, să îşi canalizeze determinarea şi ambiţia spre îndeplinirea obiectivului”.

 

            Lacrimi la Olimpia

 

     Fostul antrenor al divizionarei “C” Olimpia Râmnicu Sărat a discutat despre situaţia fostului său club. Roşu consideră că s-a achitat faţă de echipa la care a făcut primii paşi în antrenorat şi le-a mulţumit tuturor celor care l-au susţinut pe durata mandatului său la Olimpia. “Este normal să-mi pară rău după echipa la care am debutat, pentru că la Râmnicu Sărat construiserăm într-devăr o formaţie care se baza pe un lot bun, valoros şi omogen. Din câte am înţeles, unii jucători au plâns după plecarea mea. La fel de normal este ca atunci când ai o ofertă care merită să fii înţeles şi să nu existe resentimente. Consider că mi-am făcut datoria faţă de Râmnicu Sărat şi pe această cale le mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit”, a declarat actualul antrenor din Crâng.

 

            Cu gândul la obiectiv

 

     Fostul jucător al Gloriei (n.r 1990 – 1992), actualmente antrenorul grupării din Crâng, crede în continuare în îndeplinirea obiectivului, chiar dacă buzoienii se află pe locul patru în ierarhia din C2:  “Sper să ne îndeplinim obiectivul, în ciuda faptului că nu am debutat cu dreptul în deplasarea cu Urban Titu. Personal îmi este greu să înghit acest rezultat, mai ales că doream să începem cu o victorie, dar sper în continuare că ne vom atinge ţelul, mai ales că avem un lot care promite”. Fotbaliştii buzoieni pot face primul pas cu dreptul în cursa pentru îndeplinirea obiectivului, vineri, de la ora 15.00, când în Crâng va sosi Juventus Bucureşti.