Una dintre cele mai valoroase şi originale voci ale României revine la Buzău cu câteva zile înainte de noaptea Sfântă a Crăciunului, împreună cu al său minunat quartet româno-germano-american, să vă aducă bucuria unei călătorii muzicale unice, de o rară profunzime şi frumuseţe. Spectacolul, „When Jazz Meets Christmas”, ce va avea loc joi, pe 21 decembrie, de la ora 20,00, în Club No Limit, va conţine colinde în interpretări originale, dar şi alte bijuterii din repertoriul artistei.
Maria Răducan vine însoţiţă în formula de quartet de: Niko Meinhold (Germania) – pian, Chris Dahlgren (SUA) – contrabass şi Michael Griener (Germania) – baterie.
Reamintim că Maria Răducanu este renumită pentru interpretările pieselor Mariei Tănase şi ale altor melodii din folclorul românesc. De asemenea, se face remarcată prin capacitatea de a cânta în diferite dialecte, trecând cu uşurinţă de la cântece româneşti, la fado portughez, muzică rusească sau spaniolă, italiană etc. Maria Răducanu a lansat până în prezent şapte albume, pentru care a colaborat cu muzicieni ca Johny Răducanu, Mihai Iordache şi Mircea Tiberian.
Elogiaţi de presa din lumea întreagă
Formula cu care artista vine în faţa buzoienilor a fost lăudată în presa internaţională de-a lungul spectacolelor susţinute. „Unul dintre cei mai solicitaţi baterişti din Berlin, Michael Griener reuşeşte să găsească echilibrul perfect între contextul muzical în care se desfăşoară şi stilul său personal foarte special”, a spus Eric Mandel în „Jazz Magazine”; „… un potenţial gigant al basului”, a amintit Ron Welburn în „Jazz Times”; „hipertalentată (dar şi capricioasă) Maria Răducanu şi-a găsit în Niko Meinhold, dacă nu… naşul, atunci un partener de încredere. Solid ancorat pe claviatură, mai mult în postură de inventator decât de instrumentist, pianistul german a reuşit să o ţină în frâul expresionismului pe nărăvaşa vocalistă, indiferent de limba în care cânta aceasta”, a scris jurnalistul Virgil Mihaiu; „posedând una dintre cele mai distincte voci din lume, Maria Răducanu întrepătrunde doina românească cu fado, Rembetiko, blues şi improvizaţii, creând o muzică pură, profund emoţionantă şi care-ţi merge direct la inimă“, apreciază John Zorn în publicaţia „Tzadik”.
Preţul unui bilet la concertul de la Buzău este de 70 de lei la categoria I şi 50 de lei la categoria II. Pentru bilete şi rezervări, sunaţi la telefon: 0723429264.