Marfarul cu zahăr, jefuit ca-n Vestul Sălbatic, între Bentu şi Tăbărăşti

* Rolul bandiţilor a fost jucat de şase constănţeni care au oprit trenul între staţii si au început să fure din vagoane

Poliţiştii buzoieni din cadrul Biroului Transporturi au în lucru un caz mai puţin obişnuit după ce într-una din serile trecute au fost anunţaţi că un tren de marfă a fost oprit pe linie de către nişte necunoscuţi care au început să fure marfa din vagoane, jaful petrecându-se parcă după scenariul faptelor similare din filmele western.

            Furtul a fost pus la cale de o bandă formată din şase constănţeni care au premeditat fapta punând totul la cale în amănunt şi bine calculat. Înmarcaţi în două maşini şi dotaţi cu saci suficienţi s-au deplasat după lăsarea întunericului undeva în apropierea căii ferate dintre staţiile Bentu şi Tăbărăşti ştiind că pe acolo urma să treacă un marfar încărcat cu zahăr. În jurul orei 21.00 marfarul şi-a făcut apariţia, moment în care bandiţii au trecut la acţiune urcându-se din mers în vagoane şi acţionând sistemul de frânare. Marfarul a încetinit până s-a oprit definitiv, dându-le posibilitatea hoţilor să încarce în saci zahărul vrac, protejaţi de întuneric.

            În acest timp, dându-şi seama că ceva era în neregulă, mecanicul trenului a apelat 112 sesizând că sistemul de frânare al garniturii fusese acţionat de către altcineva, poliţiştii TF şi cei de la postul din Gălbinaşi deplasându-se imediat la faţa locului. Aici i-au găsit pe bandiţi în plină acţiune cărând sacii plini cu zahăr de la trenul oprit pe linie către cele două maşini oprite paralele cu calea ferată. Deja apucaseră să încarce în portbagaje 19 saci cu marfă având pregătiţi alţi 19 saci goi. Cei şase constănţeni nu se aştepataseră ca poliţiştii să apară aşa curând aşa că au fost luaţi prin surprindere iar orice încercare de a se face nevăzuţi a fost zadarnică.

            Toţi şase, împreună cu marfa furată din tren au fost duşi la secţie pentru audieri, ulterior fiind reţinuţi pentru 24 de ore. În prezent poliţiştii de la TF îi cercetează pentru furt de bunuri din vagoanele unui tren aflat în circulaţie şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Din fericicre, jaful eşuat pus la cale de constănţeni nu a îngreunat în niciun fel circulaţia pe calea ferată.