Fundaţia ce îi poartă numele a organizat un ceremonial militar-religios la sediul Diviziei 2 Infanterie
Primul comandant al Armatei a doua, mareşalul Alexandru Averescu, a fost comemorat ieri la sediul Diviziei 2 Infanterie Getica, în cadrul unui ceremonial militar-religios la care au participat militari din garnizoană, în frunte cu generalul maior Nicolae Ciucă, preşedinte al fundaţiei Mareşal Alexandru Averescu şi comandant al Diviziei 2 Infanterie, veterani de război şi un grup de elevi de clasa a 12-a de la Liceul Pedagogic.
Activitatea organizată de fundaţia ce poartă numele mareşalului nu s-a desfăşurat întâmplător la sediul Diviziei 2 Infanterie, ci s-a ţinut cont de faptul că unitatea de la Buzău este continuatoarea tradiţiilor Armatei a doua, la comanda căreia s-a aflat în timpul primului război mondial mareşalul Averescu.
Ceremonialul de ieri a marcat 75 de ani de la moartea artizanului victoriilor de la Mărăşti şi Oituz a ostaşilor Armatei a doua, în memoria acestuia fiind oficiată o slujbă religioasă, urmată de depunerea unei coroane de flori la bustul mareşalului din curtea Diviziei 2 Infanterie. A urmat apoi vizitarea muzeului unităţii, în sălile căruia sunt expuse forografii-document înfăţişându-l pe mareşalul Averescu în diferite ipostaze, dar şi arme şi uniforme purtate de soldaţii Armatei a doua în timpul primului război mondial.
Cine a fost mareşalul Averescu
Mareşalul Alexandru Averescu s-a născut pe 9 martie 1859, într-un sat din sudul Basarabiei, participând apoi ca voluntar la Războiul de Independenţă, câştigându-şi pe câmpul de luptă gradul de sergent. În 1881, dobândeşte gradul de sublocotenent, după care se specializează la Şcoala Superioară de Război de la Torino. Ulterior, i se încredinţează comanda şcolii superioare de Război de la Bucureşti. În 1895 este numit ataşat militar la Berlin, iar în perioada 1907-1909 deţine funcţia de ministru de război. Era în plină perioadă a revoltelor ţărăneşti, iar Averescu a reuşit să rezolve conflictul social, evitând aportul voluntar al puterilor militare vecine – rusă şi austro-ungară – ce urmăreau, sub pretextul pacificării, să intervină şi să repete o nouă ocupaţie.
Între 1911 – 1913, deţine funcţia de şef al Marelui Stat Major, moment în care armata română se mobilizează exemplar, intervenind în mod decisiv, în cel de-al doilea război balcanic, impunând totodată imaginea unei Românii ce poate fi arbitru militar în această parte a Europei.
În timpul primului război mondial, se află la comanda Armatei a doua, a cărei campanie din 1917 reprezintă apogeul carierei sale de militar, încununată de victoriile istorice de la Mărăşti şi Oituz, victorii ce îi aduc o popularitate enormă.
În 1930 i se acordă gradul de mareşal, iar opt ani mai târziu moare în noaptea de 2 spre 3 octombrie.
{vsig}articole/2013/10/04/erescu{/vsig}